Ministrul Muncii: Bugetarii vor avea două salarii: unul fix şi unul recompensă. Cine va primi banii

Ministrul Muncii: Bugetarii vor avea două salarii: unul fix şi unul recompensă. Cine va primi banii

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, cine sunt românii care vor primi "salarii recompensă".

Simona Bucura Oprescu transmite că, în noua lege a salarizării, bugetarii vor avea un venit fix și altul variabil, în funcție de performanță. O măsură cu dublu tăiș, pentru că poate duce inclusiv la pierderea unor sporuri. 

Oficialul a spus joi şi cum vor primi români acest salariu bonus, în funcție de performanță. 
„Salariul la stat va fi compus dintr-o parte variabilă și una fixă. Și partea asta variabilă, care va fi compusă la rândul său din sporuri, ar putea să fie mai mică, mai mare în funcție de cât de performant ești la locul de muncă în luna respectivă.

La fiecare venit al unui angajat din sistemul public vom avea salariu brut de încadrare, vom avea sporurile pe care le obține datorită locului unde își desfășoară munca (ca și acum), fiindcă acele sporuri sunt date de condițiile unde își desfășoară locul de muncă. Adică dacă avem un medic, urgentist sau ATI, sporul provine de la faptul că acelea sunt condițiile de muncă pe care le are.

Ei bine, sporurile reprezintă o altă componentă, dar care trebuie să se încadreze în maximum 20% pe ordonator de credite și vom mai avea această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criterii le vor primi.

Aceste criterii vor fi stabilite prin lege la nivel general și apoi de fiecare ordonator de credit.", a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, joi, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Stirea anterioara

Se schimbă ora în România! Când se dau ceasurile înainte?

Stirea Urmatoare

Lucian Trufin: „Voi continua dezvoltarea județului Botoșani prin experiența de 20 de ani în administrație publică, cu susținerea echipei PSD”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.