Botoșănenii pot sta liniștiți - Pâinea nu se scumpeşte pentru că brutarii se tem că-şi pierd clienţii

Botoșănenii pot sta liniștiți - Pâinea nu se scumpeşte pentru că brutarii se tem că-şi pierd clienţii

Deşi făina s-a scumpit cu aproape 70% în ultimele şapte luni, preţul pâinii, al franzelei, nu a crescut. Totodată s-au scumpit şi carburanţii, ceea ce înseamnă că mulţi dintre producătorii din panificaţie fie lucrează la limita dintre profit şi pierdere, fie chiar sunt pe pierdere. Răzvan Baltă, patronul brutăriilor Panex, a declarat că lipsa unui jucător mare pe piaţa din Botoşani a dus la această situaţie.

„În Iaşi, Suceava, în restul judeţelor s-a scumpit pâinea. Acolo este câte un producător mare care îşi asumă o asemenea decizie. La Botoşani suntem mulţi producători, mulţi şi mici, şi fiecare încearcă să-şi menţină clienţii, atâţi cât are. Mulţi spun că au crescut preţul, dar dacă mergi pe traseu observi că nu este aşa. Poate ai în intenţie să scumpeşti, dar când ajungi la magazin ţi se spune că nu mai ia de la tine pentru că e preţul mai mare şi atunci nu ai ce face şi revii la preţ. Noi mergem acum fără niciun profit, nu mai câştigăm nimic. Ar trebui să creştem preţul, şi probabil se va întâmpla asta, dar deocamdată încercăm să ne menţinem clienţii pentru că dacă am scumpit şi îmi reduc vânzările nu mai am randament la cuptor şi am pierdere mai mare”, a declarat Baltă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.