Ajutor din partea statului pentru persoanele cu credite în valută

Ajutor din partea statului pentru persoanele cu credite în valută

Statul vrea acorde garanţii în procent de 50% în cazul creditelor în valută convertite în lei, în anumite condiţii, potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Finanţelor.

Principalii beneficiari ai proiectului vor fi cei cu credite în franci elveţieni care vor primi din partea statului o garanţie de 50% atunci când îşi convertesc creditul din franci elveţieni în lei.

Una dintre condiţiile de acordare a facilităţii din partea statului este ca instituţia de creditare să suporte un discount de 15% la creditul transformat din valută în lei. Rămâne de văzut dacă băncile vor fi dispuse să acorde acest discount.

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţeanu a declarat că este un "fals ajutor" din partea guvernului în cazul persoanelor cu credite în valută. "În esenţă este doar un sprijin minim. Este doar o garanţie", a declarat pentru gândul deputatul Gheorghe Ialomiţeanu. Amintim că statul acordă garanţii şi în cazul creditelor luate prin programul "Prima Casă". Sursa: gandul.info

Stirea anterioara

Propunere legislativă: Marii comercianți, obligați să vândă carne, fructe și legume în proporție de minimum 51% din producția românească

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.