Teatrul pentru Copii şi Tineret Vasilache Botoşani prezent la Festivalul de Artă Medievală Ştefan cel Mare

Teatrul pentru Copii şi Tineret Vasilache Botoşani prezent la Festivalul de Artă Medievală Ştefan cel Mare

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache“ Botoşani participă, între 11 şi 14 august 2011, în municipiul Suceava, care este gazda Festivalului de Artă Medievală “Ştefan cel Mare, ediţia a IV-a, manifestare care, la ediţiile anterioare, a adunat la Suceava peste 10.000 de vizitatori – localnici şi turişti.

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache“ Botoşani va prezenta sâmbătă, 13 august, orele 10,00-12,00, piesa „Răţuşca cea urâtă”, şi duminică, 14 august, orele 10,00-12,00, Păcală în satul lui”.

„Sunt bucuros că cei din Suceava nu «ne-au uitat» şi că în această ediţie venim cu două spectacole pentru cei mici. Sunt două spectacole care s-au bucurat de un mare succes în rândul prichindeilor din Botoşani. Noi am participat şi anul trecut la acest festival de la Suceava. Este o onoare pentru noi să venim în fiecare an la Suceava pentru a-i înveseli pe cei mici”, a declarat Florin Aioaniţoaie, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache“ Botoşani.

Festivalul de Artă Medievală Ştefan cel Mare Suceava, ediţia 2011, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Complexul Muzeal Suceava şi Primăria Municipiului Suceava se va desfăşura în perioada 11-14 august 2011 la Cetatea de Scaun Suceava.

La festivalul sucevean îşi dau concursul între alţii: Teatrul „Mihai Eminescu“ Botoşani cu participarea extraordinară a actorului Marius Rogojinschi, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache“ Botoşani, Trupa „Truverii“ Bucureşti, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, trupa de cascadori „Vali Vasilescu“ Bucureşti, Ordinul Dragonilor de Transilvania Cluj, Trupa Argotica, Trupa ARLEKING a Teatrului Valah din Târgovişte, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Asociaţia „Gladius Dei“ Sibiu, Garda de Onoare din Sighişoara,CastelFilm Bucureşti, Cavalerii Cetăţii Bârsei Braşov, Trupa „Strălerii Coroanei“ Braşov, Asociaţia „Paladinii de Terra Mediaş“Sibiu, Benedict Popescu-instrumente şi muzici arhaice sau Coco fachirul.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.