Sărbătoarea iei românești, unită în cântec cu sărbătoarea gustului tradiţional - FOTO

Sărbătoarea iei românești, unită în cântec cu sărbătoarea gustului tradiţional - FOTO

Duminică, De Ziua Universală a Iei, Asociația IHTIS, coordonată de doamna Mihaela Mihăescu, a organizat tradiționalul său program special dedicat evenimentului şi găzduit de Memorialul de la Ipoteşti. În 2018, manifestarea s-a înscris în Anul european al patrimoniului cultural și a fost dedicată incluziunii sociale. Partener al evenimentului a fost APC Botoşani - Centrul Europe Direct, împreună cu Şcoala Gimnazială nr. 8 din Suceava.

La eveniment au participat cu entuziasm peste 100 de oaspeţi, elevi, cu părinţiii şi familiile lor, profesori, ei fiind și protagonişti ai manifestării.

Numeroase au fost activităţile dedicate de către organizatori celebrării Zilei Iei şi a gustului tradiţional: un spectacol bogat, susţinut de grupuri de elevi îmbrăcaţi în straie naţionale, veniți din județele Suceava şi Botoșani, momente artistice oferite de invitaţi talentați şi dezbateri pe teme de interes public cu privire incluziune precum și la produsele alimentare şi siguranţa consumatorilor.

Nu a lipsit o masă de sărbătoare, cu bucate pregătite şi oferite de organizatori, având la bază reţete tradiţionale, ingrediente şi produse locale. Bucatele au fost pregătite de familiile elevilor de la Şcoala nr. 8 din Suceava, coordonaţi de doamna profesoară Maria Rotaru. Cele mai apreciate au fost specialităţile cu ciuperci şi carne de pui bio-, sărmăluțele și fasolea cu ciolan afumat gătite la ceaun, brânzeturile locale, cozonacii şi alivencile bucovinene.

Produsele locale şi reţetele care păstrează calităţile de odinioară reprezintă un patrimoniu la fel de preţios ca şi portul popular, a fost mesajul organizatorilor, transmis în special tinerilor, din ce în ce mai atraşi de o societate de consum în care calitatea și tradiția trec pe locul secundar.

A fost tras un semnal de alarmă cu privire la alimentaţie. În Europa există produse cu dublă calitate, de multe ori sub aceeaşi denumire sau marcă: în Occident, acelaşi produs are uneori o calitate superioară faţă de produsul distribuit pe pieţele din Europa de Est.

„Consumatorii botoșăneni au observat, încă dinainte de anul 2016, existenţa diferenţelor dintre produse vândute sub aceeași marcă pe piața occindentală şi respectiv în unele din supermarketurile noastre. Mulţi dintre consumatori trăiesc sau călătoresc în Occident. Ei cumpără aceleaşi produse și îşi dau seama că, la noi, au un gust diferit şi o calitate inferioară. Observaţiile noastre au fost transmise mai departe organelor competente din România și la nivel european. Nu am fost singurii. Iar calitatea duală a produselor a ajuns să consitutie o problemă la nivel european. Din 2018, Uniunea Europeană a stabilit un set de reguli care trebuie respectate, în aşa fel încât să nu existe produse de calitate inferioară distribuite în ţări ale Europei de Est. S-au stabilit seturi standardizate de analize comparative şi sancţiuni severe producătorilor care încalcă normativa”, a spus celor prezenţi Radu Căjvăneanu, vicepreședinte al APC Botoșani – coordonator al Centrului Europe Direct. „În strânsă legătură cu standardele duble, o altă prioritate a noastră este promovarea produselor locale, care au o calitate superioară faţă de prosude importate sau tratate”.

La campania de promovare a produselor locale au aderat profesori şi părinţi ai tinerilor participanţi la eveniment. Peste 50 dintre ei au răspuns la un chestionar redactat şi distribuit de ED Botoşani.

„Părinţii şi profesorii care au participat la dezbatere au dovedit o bună cunoaştere a unei alimentaţii sănătoase, a importanţei educaţiei copiilor, de a deveni consumatori europeni responsabili. Ei au arătat necesitatea ca, pornind de la cadrul european, autorităţile naţionale să intervină cu mai multă hotărâre să combată standardele duble ale alimentelor. Semnalările şi luarea de poziţie a cetăţenilor sunt fundamentale pentru a combate fenomenul şi a garanta copiilor noşti alimente de calitate”, a declarat Radu Căjvăneanu.

Prezentarea concluziilor dezbaterii de la Ipoteşti, precum şi opiniile şi semnalările culese la eveniment, vor fi expuse de APC Botoşani autorităţilor locale competente, pe 27 iunie, în cadrul Consiliului Județean Consultativ al Consumatorilor.

Evenimentul de la Ipoteşti s-a încheiat, ca în fiecare an, cu un bilanţ pozitiv din partea organizatorilor, care au rămas încântaţi de modul în care s-au implicat toţi invitaţii. Alături de cântecele micilor artişti din Moldova, a răsunat la Ipoteşti şi vocea unui oaspete special, Sara Nukina, o tânără dintr-o familie mixtă, româno-japoneză. care a încântat publicul cu melodii românești, între care o originală interpretare a cunoscutului cântec popular „Mi-am făcut bundiţă nouă” în limba japoneză!

În final participanții s-au prins în horă pe versurile cunoscutului cântec: „Hai la Botoșani!”.

Stirea anterioara

Cele mai utile sfaturi pentru tratarea arsurilor

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.