Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” va purta din această lună și numele marelui dirijor Ioan Cobâlă

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” va purta din această lună și numele marelui dirijor Ioan Cobâlă

Orchestra Populară „RAPSOZII BOTOȘANILOR” va purta începând din această lună și numele marelui dirijor Ioan Cobâlă! 

În urmă cu aproape un an și jumătate, unul dintre corifeii folclorului românesc, maestrul Ioan Cobâlă, a trecut la cele sfinte.

Pe 3 septembrie 2021, Ioan Cobâlă a ieșit tăcut din scenă după ce ani și ani de zile a dat viață la numeroase și memorabile spectacole, ducând folclorul botoșănean pe toate meridianele lumii. A condus Orchestra Rapsozii Botoșanilor peste 35 de ani, perioadă în care a fost profesor, mentor și îndrumătorul multor generații de soliști vocali și instrumentiști. Acum, el continuă să existe în sufletele și amintirea noastră prin cântecele pe care ni le-a lăsat moștenire, prin spectacolele care ne sunt încă vii în minte și prin tot ceea ce a însemnat el pentru cultura noastră.

Pe 30 noiembrie 2021, în spectacol pe care Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” i l-a închinat, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a anunțat că se va demara procedura ca instituția, pe care a condus-o atâția ani, să-i poarte și numele în semn de omagiu. Procedura s-a finalizat, consilierii județeni au aprobat în unanimitate schimbarea denumirii orchestrei, iar Orchestra Populară se va numi „Rapsozii Botoșanilor” – Ioan Cobâlă!

Stirea anterioara

Ce se poate întâmplă dacă te trezești frecvent peste noapte

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.