Orchestra „Mugurelul” şi  Ansamblul „Mărgineanca” au participat la Festivalul Naţional de Folclor

Orchestra „Mugurelul” şi Ansamblul „Mărgineanca” au participat la Festivalul Naţional de Folclor

Ansamblul folcloric „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani împreuna cu Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor şi Elevilor Dorohoi au făcut parte din cei peste 260 de artişti din toată ţara care au participat joi, 1 Decembrie 2011, la Satu Mare la Festivalul Naţional de Folclor organizat cu prilejul Zilei Naţionale a României.

“De dragoste, de neam, de ţară”, este genericul sub care s-a desfăşoară regalul folcloric care a fost oferit sătmărenilor cu prilejul Zilei Naţionale a Românie de catre Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România în parteneriat cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale,ISJ si Palatul copiilor şi Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare.

Cele doua colective artistice, respectiv Ansamblul folcloric „Margineanca”al Casei de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botosani condus de domnul ec. Valentin Rau – director al Casei de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga”Botosani si Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor si Elevilor Dorohoi condusa de domnul prof. Marcel Dupu – director al Palatului Copiilor Botosani au fost rasplatite cu ropote de aplauze la scena deschisa pentru evolutia excelenta de pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor Satu Mare.

La invitatia directorului Caminului Cultural din orasul Ardud, prof. Mircea Cacu,Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor si Elevilor Dorohoi si Ansamblul folcloric „Margineanca” al Casei de Cultura a Sindicatelor„Nicolae Iorga” Botosani au sustinut tot joi, 01.12.2011, un microrecital folcloric in cadrul spectacolului organizat cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, fiiind aplaudat minute in sir de spectatorii care au ocupat pana la refuz sala de spectacole.

Astfel inca o data cele doua colective artistice sub conducerea celor doi magicieni, prof. Marcel Dupu si coregraful Valentin Rau, au reprezentat cu cinste la cel mai inalt nivel artistic judetul Botosani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.