Muzeul Județean Botoșani prezintă expoziția „Portrete & imagini de dincolo de suflet”

Muzeul Județean Botoșani prezintă expoziția „Portrete & imagini de dincolo de suflet”

Muzeul Judeţean Botoşani prezintă în perioada 7 – 19 decembrie 2018, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchianˮ expoziţia „PORTRETE & IMAGINI DE DINCOLO DE SUFLET”, cuprinzând lucrări de pictură semnate de Carmen Nicolau și Cezar Dron.

Abordând o tematică variată, Carmen Nicolau vine, pentru a doua oară, în fața publicului iubitor de artă, în cadrul unei „personaleˮ. Dacă în expoziția deschisă anul trecut, între 4 – 13 noiembrie 2017, la Muzeul Județean Botoșani, tematica era foarte variată, în prima ,,personalăˮ deschisă acum la Galeriile de artă botoșănene, expozantă abordează, în special, tematica portretului, dar aduce pe simeze și lucrări cu natură statică și peisaje.

Alături de Carmen Nicolau, în aceeași expoziție, își prezintă pentru prima dată lucrările și Cezar Dron, cel care a ales arta ca hobby de suflet, și care, de asemenea, aduce lucrări variate ca tematică și ca tehnică de realizare. Deși cu studii diferite, de profil economic și administrativ – pentru Carmen Nicolau și studii tehnice – pentru Cezar Dron, cei doi expozanți sunt reuniți de pasiunea comună pentru frumos, în general și, în mod aparte, pentru artele vizuale.

Expoziția este o invitație – dedicație pentru prieteni, pentru oameni cu suflet ales și puterea de a înțelege pasiunea și nobila misiune a artei. Evenimentul va fi prezentat de Gheorghe Median-istoric și Ana Coșereanu-muzeograf.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 8 decembrie 2018, ora 11, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchianˮ Botoșani (Str. Piața Revoluției, nr. 13, telefon 0231-514197). Program de vizitare: zilnic 9 – 17. Intrare liberă.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.