Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Pomenirea femeii păcătoase care L-a uns cu mir pe Iisus Hristos

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Pomenirea femeii păcătoase care L-a uns cu mir pe Iisus Hristos

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Este ziua în care este pomenită în Biserică, la denie, femeia păcătoasă care L-a uns cu mir pe Iisus Hristos, din dorința de a i se ierta păcatele. Acest lucru s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă.

Miercurea Mare este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor care voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post.

După cum spun tradițiile din Săptămâna Mare, Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimi este este ultima zi în care se mai pot face treburi casnice. Astăzi, mai este permis doar să se spele rufe şi să se calce, dar şi treburile câmpeneşti. După această zi, bărbații își ajută nevestele la treburile gospodărești.

Miercurea Mare este dedicată Tâlcuirii Evangheliei în Biserică, la denie. Este unul dintre momentele care îndeamnă la pocăință. La Denia care se ține în Miercurea Mare este pomenită femeia păcătoasă care, din dorința de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi și a unscu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa.

Deși în Sfânta Evanghelie nu se spune că acea femeie a fost păcătoasă, cântările și textele liturgice din slujba din Miercurea Săptămânii celei Mari se referă astfel la ea.

Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4).

Şi tot în această zi, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).

După Miercurea Mare urmează Joia Mare, care este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe.

Stirea anterioara

Usturoiul, un elixir pentru orhidee. Într-o lună vei avea o mulţime de flori frumoase!

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.