Mănăstirea Gorovei - Conferința preoțească de primăvară a Protopopiatului Dorohoi, prezidată de IPS

Mănăstirea Gorovei - Conferința preoțească de primăvară a Protopopiatului Dorohoi, prezidată de IPS

În dimineața zilei de 5 mai 2025, clericii din Protopopiatul Dorohoi s-au reunit la conferința preoțească de primăvară, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Întâlnirea a fost găzduită de Mănăstirea Gorovei din județul Botoșani și s-a desfășurat sub semnul rugăciunii, comuniunii frățești și reflecției pastorale.

Programul conferinței a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești în biserica mănăstirii, oficiată de IPS Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte arhim. Teofil Timişag, starețul mănăstirii, arhim. Nicodim Petre, consilier al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, pr. protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, precum și  preoți din cercurile misionare ale Protopopiatului Dorohoi.

În partea a doua a conferinței, părintele Vasile Ionuț Crețu, de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Broscăuți, a prezentat referatul cu tema „Preoți și credincioși în lucrarea Evangheliei. Patriarhia Română – 100 de ani”, în contextul Anului omagial și comemorativ 2025 proclamat de Patriarhia Română. Tema a oferit un prilej de meditație asupra misiunii Bisericii în societatea contemporană și a rolului preoților și credincioșilor în transmiterea și trăirea Evangheliei.

După susținerea referatului, a urmat o sesiune de dezbateri și reflecții pe marginea temei, în care preoții au împărtășit experiențe pastorale și provocări misionare din activitatea parohială. Totodată, au fost discutate și aspecte administrative legate de organizarea și buna desfășurare a activităților în parohiile Protopopiatului Dorohoi.

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune frățească, întărind legătura dintre clerici și ierarh, dar și angajamentul în slujirea Bisericii și a poporului binecredincios.

Stirea anterioara

S-a închis legendara aplicație video, Skype. Cum își pot transfera utilizatorii datele și contactele?

Stirea Urmatoare

Militari americani la prefectura Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.