„Fii diferit, nu indiferent!”, pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi [FOTO]

„Fii diferit, nu indiferent!”, pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi [FOTO]

Spectacolul organizat la Dorohoi, în scopul susţinerii campaniei „Fii diferit, nu indiferent!”, a fost un adevărat succes, iar organizatorii au fost mulţumiţi de publicul spectator.

Evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă, 7 aprilie, ora 18:00, la Sala Teatrului Dorohoi, din curtea Colegiului Naţional „Grigore Ghica”. Spectacolul a avut loc datorită colaborării şi sprijinului Casei Municipale de Cultura Dorohoi şi a primarului municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu.

În spectacol au fost 22 de numere cu o gamă foarte diversificată de momente printre care amintim:

Trupa Glaimour, Codrin Pascariu (BeatBox), Dans country (Liceul Pedagogic), Parodie (Liceul Textil), Codruţa Barariu – voce, Dans majorete (Liceul Mihai Eminescu), Dans Alin Pavăl (Piciu) de la „Românii au Talent”, Victor Balan şi Răzvan Stoleru (BeatBox), Roberta Renata – voce, Trupa Artis, dans Luiza şi George Bochian de la „Românii au Talent”, Trupa Enjoy, Hip Hop cu Alexandru şi altele.

„Noi am început această campanie anul trecut, iar în acest an ne-am gândit să facem ceva diferit şi am făcut un spectacol la Botoşani. Pentru că acel spectacol a ieşit foarte bine, ne-am gândit că ar fi bine să venim si la Dorohoi pentru că aici sunt oameni minunaţi. Vreau să le mulţumim artiştilor dorohoieni care au fost alături de noi în acest spectacol şi în mod special mulţumim Casei Municipale de Cultura Dorohoi şi a primarului municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, pentru tot sprijinul acordat. Publicul a fost minunat, am rămas surprins plăcut şi vom reveni cu mare drag în Dorohoi.”, a declarat pentru Dorohoi News, membrul trupei Glaimour, Andrei Vornicu, organizator al acestei campanii.

Spectacolul a cuprins multe momente comice care au fost pe placul publicului, fiind „sancţionate” cu aplauze fiecare reuşită.

„A fost un spectacol extraordinar, dinamic, şi foarte antrenant. Sunt mulţumită de organizare şi apreciem efortul celor de la Botoşani care au venit pe scenă la Dorohoi într-un număr atât de mare şi au făcut un spectacol atât de bun”, a declarat pentru Dorohoi News, Valuţa Murariu, directorul Casei Municipale de Cultură.

Sursa: DorohoiNews.ro

[nggallery id=96]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.