Festivalul Naţional de Poezie şi Proză M. Eminescu, la a 4-a ediţie - FOTO

Festivalul Naţional de Poezie şi Proză M. Eminescu, la a 4-a ediţie - FOTO

Asociaţia Judeţeană a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani în parteneriat cu Societatea Cultural-Artistică Arlechin, Colegiul Naţional M. Eminescu şi Memorialul Ipoteşti a organizat în perioada 14-17 ianuarie o serie de evenimente care să marcheze 165 de ani de la naşterea poetului M. Eminescu, Ziua Culturii Naţionale  şi lansarea celei de-a 4-a ediţii a Festivalului Naţional de Poezie şi Proză M. Eminescu. Activităţile au început  la grădiniţele 6, 21 şi 22 şi au implicat preşcolarii, educatorii şi părinţii acestora. Recitaluri literare şi muzicale, picturi, desene, expoziţii şi discuţii despre viaţa poetului şi despre opera acestuia au demonstrat în ultimii ani impactul pe care munca celor implicaţi în proiectul amintit l-a avut: micuţii ştiu cine este Eminescu, recită creaţii ale poetului şi, datorită cadrelor didactice, ating prin propriile mijloace, specifice vârstei lor, imaginarul poetic eminescian. Lacul cu nuferi, trestiile, codrul, lebedele, câmpul, luna, stelele sunt doar câteva din elementele figurate de copiii de grădiniţă şi care au făcut, totodată, fundalul micilor lor spectacole.

În cadrul Zilei Culturii Naţionale organizate la Memorialul Ipoteşti, joi, 15 ianuarie, reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani, câştigătoarea trofeului Poesis Litera de anul trecut, Ana Maria Gâbu, însoţiţi de ziarista Loreta Popa de la Evenimentul Zilei au promovat şi lansat Festivalul Naţional de Poezie şi Proză M. Eminescu. Preşedinta asociaţiei, prof. Diana Damean, a rezumat activitatea precedentă, din 2014, a prezentat regulamentul concursului şi a invitat-o pe câştigătoarea celui mai mare premiu să recite şi să interpreteze câteva din creaţiile premiate.

Cea mai importantă activitate a zilei s-a desfăşurat, începând cu ora 17, în incinta Carrefour Botoşani. Copiii şi tinerii de la Societatea Cultural- Artistică Arlechin ( Robert Toader, Giulia Irimia, Andrei Asimicesei, Alessia Iordăchescu, Albotă Raluca, Daria Dumitrache, Amariei Bianca, Dumitriţa Asandei, Stefan Iacob, Maya Constantinică, Mario Irimia, Matei Dumitrache, Raul Albotă,  Cosmin Mariciuc, Georgiana Jâşcanu, Alexandra Mariniţu, Ana Maria Podariu ) , elevi de la Colegiul Naţional M. Eminescu, de la Liceul Tehnologic Petru Rareş au susţinut un spectacol omagial, interpretând muzică pe versurile marelui poet, recitând din opera lui şi jucând teatru îndrumaţi de doamnele profesor Mihaela Artin, Oana Cristina Axinciuc, Daniela Epurianu, Gabriela Bunduc, Diana Damean. Activitatea literar-muzicală a atras atenţia prin seriozitatea cu care elevii s-au implicat, prin dorinţa acestora de a evolua scenic, prin capacitatea lor de a memora versuri, de la intona şi de a demonstra că interesul copiilor pentru opera eminesciană nu a dispărut, cum nici acela pentru literatură, în general,  sau pentru muzica folk. „ Surprinzător e să asculţi micuţii de  5, 6, 7 ani interpretând emoţionaţi romanţe pe versurile lui Eminescu; surprinzător e să-i auzi că recită cu seriozitate; impresionant e că joacă teatru. Nu se dau în lături, nu refuză, nici nu aşteaptă vreo recompensă deosebită. O fac poate mai implicaţi decât o făceam noi, în vremea comunismului, la comandă. Dacă e să sintetizez nişte merite ale celor implicaţi în aceste activităţi, o să amintesc neapărat mai întâi acest interes sporit al copiilor pentru poezia lui Eminescu, curiozitatea faţă de locurile în care s-a născut şi a trăit poetul, dorinţa de a se face remarcaţi prin propriile creaţii literare, muzicale sau plastice. E un salt vizibil în ultimii 3-4 ani, un salt pe care, cu siguranţă, l-au observat şi alţii!”, a declarat preşedinta Asociaţiei Judeţene a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani, prof. Diana Damean.

Sâmbătă, 17 ianuarie, la ora 12, în incinta Botoşani Shopping Center, un alt spectacol,  Omagiu lui Eminescu, a încheiat seria de activităţi dedicate zilei poetului. Organizatorii şi partenerii acestora au îmbinat poezia cu muzica şi teatrul pentru a sugera sensibilitatea creaţiei eminesciene, dar şi pentru a marca secţiunile concursului ce va debuta la jumătatea lunii martie şi se va încheia la 15 iunie. În cadrul evenimentului a fost prezentat celor prezenţi ultimul număr al revistei de didactică şi critică literară „ ABC-ul criticii literare”, editată sub egida Asociaţiei Judeţene a Profesorilor de Limba şi Literatura Română, Botoşani.

Festivalul Naţional de Poezie şi Proză „ M. Eminescu” ajuns la a 4-a ediţie şi a restrâns în ultimul an peste 300 de creaţii ale tinerilor din diferite judeţe ale ţării şi din Republica Moldova. Succesul s-a datorat pasiunii copiilor şi tinerilor pentru literatură, în primul rând, a cadrelor didactice  care au susţinut elevii, a celor care au sprijinit financiar şi logistic proiectul: Primăria Botoşani, Carrefour Botoşani, Botoşani Shopping Center, Societatea Cultural-Artistică „ Arlechin”, Colegiul Naţional M. Eminescu. Regulamentul ediţiei actuale va fi publicat pe site-ul www.concurseminescu.wordpress.com, iar creaţiile vor putea fi trimise la adresa [email protected], începând cu data de 16 martie, a.c. Concursul are secţiuni diferite, literatură, desen, muzică pe categorii de vârstă, preşcolari, elevi de gimnaziu şi de liceu. Faţă de ediţiile anterioare, regulamentul impune participanţilor să fie elevi ai unei instituţii de învăţământ, deci o limită de vârstă de 19 ani.

Impresii de la activităţile realizate în această etapă a proiectului:

“De Ziua lui Eminescu şi a Culturii Naţionale am călătorit până la Botoşani, ca să văd, să simt, să miros pământul din care Dumnezeu s-a gândit să-l plămădească pe cel pe care îl considerăm poetul nostru naţional. Am vizitat câteva grădiniţe unde am descoperit copii frumoşi, care îl consideră pe Eminescu un fel de frate mai mare şi părinţilor trebuie să le multumesc pentru acest lucru. Nu e puţin să nu-ţi laşi copilul să-şi uite rădăcinile. Modul în care aceşti copii sunt crescuţi şi călăuziţi zilnic de doamnele director  Achirei Maria, Ciura Aurelia, Gabriela Rusu şi de doamnele profesoare ( Doina Hutu, Rusu Cecilia, Onciu Oana,  Cătălina Roman, Viorica Andriescu, Adriana Avădănii, Aneta Jâşcanu, Viorica Ungureanu, Nechifor, Soltz Maria, Gheban Elena, Mirela Mihaela Nastasiu, Aurora Hîrtie, Bida Maria, Curelariu Cristina,  Chelariu Rodica, Stanciu Gica, Budur Daniela, Abuziloaie Mihaela, Leonte Florentina, Balancă Daniela, Ştefan Maria, Sachelaru Perfida) este fantastic. Atâta curăţenie trupească şi sufletească rar am văzut. Sunt recunoscătoare că am luat pulsul acestui loc. Este o diferenţă imensă între ceea ce copiii transmit, modul în care ei au ales să-l sărbătorească pe Bădia Mihai, faţă de ceea ce au oferit adulţii. Am simţit emoţie pură, ceea ce Eminescu a reuşit să redea prin versurile sale, din partea copiilor. Şi m-am izbit de platitudini aruncate la întâmplare de pe un piedestal pe care s-au urcat unii scriitori prezenţi la Memorialul de la Ipoteşti ca să-şi amintească faptul că a respirat aici şi a alergat cu vântul prin plete un mare poet. De departe câştigă copiii.” a declarat doamna Loreta Popa, jurnalist Evenimentul Zilei.

„Am fost deosebit de încântată că m-am aflat şi eu printre participanţii la aceste acţiuni. Am fost invitată de Asociaţia profesorilor de limba română din judeţul Botoşani şi Asociaţia Culturală Arlechin, Botoşani la lansarea şi promovarea Festivalului de Poezie şi Proză „Mihai Eminescu”, ediţia a IV-a , care se va finaliza cu gala laureaţilor pe 15 iunie 2015. Am reîntâlnit echipa minunată de organizatori şi parteneri ai acestui festival pentru elevi. Mă bucur mult că sunt unul dintre deţinătorii Trofeului „Poesis Litera”, obţinut la cea de-a treia ediţie a festivalului. În această calitate am vorbit despre festival şi am prezentat o parte din creaţiile cu care am obţinut trofeul la secţiunile poezie, proză şi muzică pe versurile poetului Mihai Eminescu.” a declarat Ana Maria Gîbu, elevă la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, clasa a XI-a.

Eveniment recomandat şi susţinut de redacţia Dorohoi News - www.dorohoinews.ro , Ziare Botoşani - www.ziarebotosani.ro  şi Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimente - www.impresarieri.ro

[gallery link="file" orderby="title"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Unui bărbat care transporta persoane „la ocazie” i-a fost suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.