Expoziția personală Lila Lungulescu – „Călătorie în univers abstract”
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 19-30 mai 2025, în spațiul Colecției de Artă Botoșani (Piața Revoluției, nr.12), o nouă expoziție personală a artistei Lila Lungulescu. Denumită „Călătorie în univers abstract”, expoziția propune spre vizionare peste 25 de lucrări de artă abstractă realizate de către artistă în diferite perioade ale creației.
Referindu-se la lucrările sale, artista, absolventă, în 2018, a studiilor de masterat la Universitatea Națională de Arte „George Enescuˮ din Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, specializarea Pictură, membră a U.A.P.R. – Filiala Iași, menționează: „Lumea care mă înconjoară este o provocare cromatică care mă ajută în redarea motivațiilor spirituale și amprentei figurative, iar notele de abstract manifestate în imaginea plastică sunt detalii ale personalității ce sunt adânc îngropate în suflet, așteptând să fie scoase la ivealăˮ.
Începând din 2019, lucrând asiduu și tenace, artista a participat la numeroase expoziții de grup (Bacău, Botoșani, Ipotești, Brăila, Iași, Slobozia, Suceava) și colective din țară și din străinătate (Galeria de Artă Balcic, Bulgaria; Galeria de Artă „Kiril Petrov”, Montana, Bulgaria). De asemenea, a deschis expoziții personale în România: la Botoșani – „Fascinația culorilor” (2022), „Univers Interior” (2024) la Colecția de Artă; „Culorile Nordului” (2019), „Cromatică și sentiment” (2020), „Infinitele lumini”(2021) la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”;la Botoșani și Iași –„Naturalism abstract și culorile spiritului” (2020), „Simfonie cromatică în 100 de pași” (2021), „Puterea culorilor” la Galeria „Victoriaˮ (2022), la Suceava –„Figurativ & Abstract”, Muzeul Bucovinei, Galeria de Artă „Sala POD” (2019) și în Italia – Expoziția „Naturalisimo Astratto e Cromie Dele Spirito”, Galleria Gutenberg al Colosseo, Roma (2019).
Artista a participat la diverse tabere de creație și a primit premii pentru activitatea sa: în 2016, Premiul I la Secțiunea Pictură-Grafică în cadrul Expoziției Internaționale de Arte Plastice și Decorative a Școlilor Populare de Arte, ediția a XXI-a; Premiul de Excelență la proiectul-concurs de artă grafică și fotografie „Imagine RO”, Tokyo (Japonia). În 2018 a primit Diploma de Excelență pentru promovarea artei, culturii românești și susținerea proiectului „Îngeri de Crăciun” (Asociația IArt, Iași), iar în 2020 a primit Premiul pentru Tehnica Mixtă, la expoziția de artă vizuală
„Dragobete Art.Roˮ, ediția a VIII-a , U.A.P.R.,Filiala Iași.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 24 mai 2025, la ora 11.30.
Evenimentul este curatoriat și prezentat de Liviu Șoptelea.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.