Distincția „Crucea Moldavă” oferită unei văduve cu 13 copii din județul Botoșani de către Înaltpreasfințitul Teofan

Distincția „Crucea Moldavă” oferită unei văduve cu 13 copii din județul Botoșani de către Înaltpreasfințitul Teofan

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat astăzi la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice naționale și locale.

Cinci familii – atât din dreapta, cât și din stânga Prutului –, binecuvântate de Dumnezeu cu mulți copii au primit de la Înaltpreasfințitul Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, „Crucea Moldavă” pentru mireni. „Pentru pruncii pe care i-au născut și educat așa cum se cuvine, îi cinstim pe acești vrednici părinți, și cinstim prin ei pe toți tații și mamele născătoare de prunci, care sunt prelungirea Mâinilor creatoare ale lui Dumnezeu. Părinții aceștia și cei asemenea lor ne spun că nu există o demnitate mai aleasă și mai înaltă decât demnitatea de tată și de mamă, de soț și soție. Nici un alt rang, carieră sau distincție nu poate fi mai presus” a precizat IPS Teofan.

Distincția „Crucea Moldavă” a fost oferită următoarelor familii: Balan Constantin (70 ani) și Vasilisa (66 ani), din Căușeni, Republica Moldova, care au 12 copii; Movanu Veronica, Parohia Mândrești, județul Botoșani, văduvă cu 13 copii; Chelea Constantin (75 ani) și Rusanda (71 ani), com. Belcești, jud. Iași, au 14 copii (13 în viață), 30 de nepoți, 5 strănepoți; Presbitera Argatu Floarea (80 ani), parohia Vulturești, județul Suceava, văduvă, cu 15 copii, 53 nepoți și 25 strănepoți; Munteanu Jenică (67 ani) și Catinca (65 ani), Parohia Mogoșești, au 16 copii.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.