Trimite stirea ta ! [email protected]

ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Ctitoria ștefaniană a Mănăstirii Popăuți, resfințită de patru ierarhi

Ctitoria ștefaniană a Mănăstirii Popăuți, resfințită de patru ierarhi

Istoria seculară a venerabilei vetre monahale Popăuți din Botoșani s-a îmbogățit duminica aceasta, 6 septembrie, cu un eveniment important: biserica veche a mănăstirii, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, a fost resfințită.

Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, de Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La acest moment de sărbătoare au participat stareţi de la mănăstirile din Arhiepiscopia Iașilor, preoţi din zona Botoșaniului, oficialități locale și județene, precum şi 2000 de credincioşi.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat faptul că a avea haină de nuntă înseamnă, printre altele: „și faptul ca omul să se dezbrace de dorința de a-l domina pe celălalt cu orice preț, de a-l zdrobi pe aproapele, de a călca peste cadavre pentru a-și atinge scopul, de a-și impune indiferent de consecințe punctul de vedere în fața celuilalt, neavând capacitatea să asculte și opinia și viziunea lui. Omul fără haină de nuntă este cel care are conștiința propriei sale superiorități. A avea haină de nuntă înseamnă, în cele din urmă, a înțelege de ce Măria Sa Ștefan a zidit biserica Mănăstirii Popăuți în cinstea celor 10 000 de ostași moldoveni care au murit la Războieni pentru ca această țară să fie liberă, să fie creștină, să fie ortodoxă”.





ZiareBotosani.ro

Cultura: Alte articole din Botosani