Comunicat de presă: „Șezătorile iernii” manifestare culturală cu tradiţie

Comunicat de presă: „Șezătorile iernii” manifestare culturală cu tradiţie

2023 este anul în care Centrul Creației Botosani aniversează 55 de ani de la înființare și vom încerca pe tot parcursul anului să sărbătorim acest lucru.

Cu o tradiție de peste 32 de ediții, în luna februarie se reîntorc „Șezătorile Iernii”. Anul aceste vom poposi în comunele TUDORA (19 februarie) și DÂNGENI (25 februarie).

Pe lângă șezătorile propriu-zise în care vom descoperi oamenii și tradițiile locului, anul acesta dorim revitalizarea tradiției balurilor de gospodari, astfel încât, șezătorile vor fi urmate de un bal al gospodarilor, în care va răsuna muzica tradițională de fanfară.

Așadar, dăm întâlnire botoșănenilor:
- Duminică, 19 februarie, începând cu ora 15:00 la Căminul Cultural Tudora, unde veți putea întâlni Ansamblul Tudoreanca, elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale „Tiberiu Crudu” Tudora, scriitori botoșăneni, soliști colaboratori ai CJCPCT Botoșani și Fanfara Tudoreanca. 
- Sâmbătă, 25 februarie, sărbătorim Dragobetele la Căminul Cultural din Dângeni; ne vom întâlni cu Ansamblul „Hora Dângeneană”, cu elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dângeni, cu scriitori botoșăneni, cu soliști colaboratori ai CJCPCT Botoșani și cu Fanfara din Vorona.

Aceste activități se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, al Primăriei și Consiliului Local Tudora, al Primăriei și Consiliului Local Dângeni și, bineînțeles, la inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

Tot cu această ocazie vom lansa împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani proiectul „10 pentru folclor”, un opțional de folclor pentru școlile din județul Botoșani!

Vă aștepăm cu drag alături de noi!

Stirea anterioara

Ninsori în România! Temperaturile vor coborî până la -10 grade Celsius

Stirea Urmatoare

Minor de 15 ani depistat de jandarmi cu droguri asupra sa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.