Comunicat de presă „Serbând ia” în vizită la Muzeul de Etnografie

Comunicat de presă „Serbând ia” în vizită la Muzeul de Etnografie

Muzeul este considerat a fi o sursă de învățare esențială. Acesta, prin activitatea specifică, prin piesele păstrate și expozițiile sale, oferă oamenilor un nou orizont al cunoașterii, permite contactul direct, palpabil cu istoria.

Cadrul specific muzeal exercită o importantă influență educativă asupra noastră, a tuturor, iar pregătirea în domeniul istoriei, realizată în școală, trebuie să fie completată cu o parte aplicativă. Ea se poate realiza cu succes în muzeu, prin colaborarea dintre instituţia penitenciară și specialiștii în educație muzeală, care să ducă la o implicare activă și creativă a deţinuţilor și să permită împletirea efortului cu plăcerea.

Ziua de 24 iunie, „Ziua Internațională a Iei”, a fost recunoscută oficial, pentru prima dată în lume, în anul 2015, prin Proclamația emisă de către primarul capitalei americane Washington D.C., Muriel Bowser, la inițiativa lui Bogdan Banu, fondatorul organizației Romanians of D.C., cu sprijinul comunității românești și al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii. Din 2016 manifestarea este susținută de către Asociația La blouse roumaine – IA, fondată pentru a sprijini eforturile comunității de a promova și proteja valorile culturale românești și universale.

În acest context, a porni într-o călătorie unică și captivantă, în spații încărcate de cultură și civilizație, pentru a descoperi farmecul și poveștile din spatele cămășilor tradiționale devine o dovadă a dorinței de apropiere de autentic, de frumos, de radăcini. 

Astfel, în data de 20 iunie 2023, un grup de 12 detinuți clasificați în regim semideschis, organizați și coordonați de Cătălina Verdeș, comisar șef de poliție penitenciară – educator, însoțiți de membri ai Sectorului Siguranța Deținerii si Regim Penitenciar, au vizitat Muzeul de Etnografie Botoșani, unde, odată cu explicațiile specialiștilor instituției, au pătruns în lumea civilizației rurale botoșănene.

Stirea anterioara

Alexandra Huțu, PSD: „Încurajez unitățile de cult din Botoșani să aplice în 27-29 iunie la programul Casa Verde Fotovoltaice. 1334 de botoșăneni s-au înscris deja luna trecută”

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.