Cel mai mare păstrăv şi cea mai mare mămăligă la Festivalul Naţional al Păstrăvului

Cel mai mare păstrăv şi cea mai mare mămăligă la Festivalul Naţional al Păstrăvului

Toţi cei care îşi doresc să sărbătorească “Sf. Maria Mare” îmbinând credinţa cu obiceiurile şi buna dispoziţie sunt aşteptaţi să participe la Festivalul Naţional al Păstrăvului, organizat în fiecare an în comuna Ciocăneşti, judeţul Suceava. Comuna este situată la 106 km de reşedinţă şi este renumită pentru Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, Festivalul Naţional al Obiceiurilor şi Tradiţiilor Populare şi Festivalul Naţional al Păstrăvului, care anul acesta este la a VIII-a ediţie.

Astăzi, 15 august 2011, în cea de-a treia şi ultima zi de festival, turiştii sunt aşteptaţi la hramul satului. Dimineaţă se va săvârşi Sf. Liturghie la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din comună, iar în jurul amiezii, pe Stadionul Ciocăneşti vor avea loc concursurile “Cel mai mare păstrăv” şi “Cea mai mare mămăligă.” Cei mai vârstnici gospodari din Ciocăneşti, cu peste 50 de ani de căsnicie, vor fi sărbătoriţi şi onoraţi de oficialităţi, apoi vor fi invitaţi să deguste bunătăţi preparate din păstrăv, după reţete tradiţionale. Spre seară, va avea loc un spectacol cu Irina Loghin, Ansamblul “Brăduleţul” Botoşani şi Ansamblul “Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti. Ca în fiecare an, va fi aleasă şi premiată cea mai frumoasă gospodărie tradiţională din Ciocăneşti, cea mai frumoasă grădină de flori, cea mai frumoasă păstrăvărie şi cel mai frumos costum popular. Festivalul se va încheia cu balul festivalului, tombola Păstrăvul de aur, unde se va alege regina balului, totul culminând cu un impresionant foc de artificii.

În cadrul festivalului este organizat şi Târgul Meşterilor Populari, unde judeţul Botoşani a avut reprezentanţi din Vorona şi din municipiu.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune cu efective mărite în Dorohoi! Peste 100 de amenzi date pentru depășirea vitezei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.