Ce este interzis să faci astăzi, 6 ianuarie. Gesturi făcute de Bobotează care îți aduc necazuri tot anul

Ce este interzis să faci astăzi, 6 ianuarie. Gesturi făcute de Bobotează care îți aduc necazuri tot anul

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători creștine și este marcată de numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții, mai ales în satele din România. Potrivit acestora, modul în care este respectată ziua de azi influențează mersul întregului an, inclusiv sănătatea și bunăstarea oamenilor.

În ziua de Bobotează nu se împrumută bani sau obiecte
Conform superstițiilor, în această zi nu se împrumută bani sau obiecte, pentru ca norocul să nu părăsească gospodăria. Apa sfințită nu trebuie aruncată, deoarece Aghiasma Mare se păstrează tot anul și se consumă doar la nevoie, în situații speciale.

Un alt obicei important este legat de vizita preotului cu Iordanul. Acesta nu trebuie refuzat, deoarece refuzul ar aduce pagubă și boală. În mediul rural, preotul sfințește nu doar casele credincioșilor, ci și grajdurile animalelor. Sfințirea locuințelor se face, de regulă, în ajunul Bobotezei sau cu câteva zile înainte, în funcție de numărul credincioșilor din fiecare comunitate sau parohie.

Tot de Bobotează este recomandat să nu se mănânce în exces și să se consume alcool cu măsură, chiar dacă masa este una festivă.

Există și tradiții legate de viitor și de natură
Se spune că fetele nemăritate își pot visa ursitul dacă pun busuioc sub pernă. De asemenea, dacă în această zi gerul este mare, anul care urmează va fi bogat. Cei care se scufundă în apă rece de Bobotează sunt considerați binecuvântați cu sănătate pentru tot anul.

Botezul Domnului, cunoscut în popor sub numele de Bobotează, este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 6 ianuarie. Începând cu primele zile ale noului an 2026, preoții din întreaga Patriarhie Română sfințesc locuințele credincioșilor și, acolo unde este cazul, ograda cu animale, vestind Botezul Mântuitorului Iisus Hristos.

Prin slujbele săvârșite de Bobotează, Biserica sfințește și restabilește ordinea firească a naturii. Creștinii care participă la aceste slujbe sunt stropiți pe cap cu apă sfințită de către preotul care vine în vizită.

Aghiasma Mare se oficiază atât în ajunul Bobotezei, când se sfințește apa folosită de preoți pentru sfințirea caselor, cât și în ziua de Bobotează, când se sfințește apa pe care credincioșii o duc apoi în casele lor.

Apa sfințită în această zi se consumă dimineața, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului, care are loc pe 14 ianuarie. După această perioadă, Agheasma Mare se păstrează în casele credincioșilor și se consumă doar cu binecuvântarea preotului duhovnic.

Sărbătoarea Botezului Domnului este urmată de ziua în care, în Biserica Ortodoxă, este prăznuit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, cel care a săvârșit botezul Mântuitorului în apele Iordanului.

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 5-11 ianuarie: Tensiuni, oportunități și decizii importante pentru zodii

Stirea Urmatoare

Zilele Eminescu: Recital de muzică clasică – Andrei Ioniță (violoncel) & Cătălin Șerban (pian) / (Germania)

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.