Căiuții, caprele și mascații din Laurian premiați la un concurs național de colinde - FOTO

Căiuții, caprele și mascații din Laurian premiați la un concurs național de colinde - FOTO

Cei 25 de elevi din clasele X-XII ale Colegiului Național ”A.T.Laurian”, membri ai Ansamblului ”Stejărelul”, au fost premiați la festivalul național ”Sub zare de soare” desfășurat zilele trecute la Slobozia. Având ca solist pe Tiberiu Ionuț Caciuc, coregraf pe Ionel Petrișoru și profesori coordonatori pe Sebastian Mihalache și Elena Alecsa, laurienii au participat la parada din centrul orașului purtând pancarta cu colegiul și județul de unde-au pornit, au cântat colinde în aer liber, dar și pe scena Casei de Cultură Municipală din Slobozia.

Organizatorii au fost atât de încântați de prestația botoșănenilor, încât, pe lângă diploma de premiere, au transmis ansamblului ”Stejărelul” o scrisoare de mulțumire pentru participare, pentru spectacolul deosebit oferit ialomițenilor, arătând că se bazează și pe viitor pe aceeași colaborare de excepție.

„Zilele trecute am avut onoarea de a participa, împreună cu ansamblul "Stejărelul", la a XIII-a ediție a sărbătorii colindului "Sub zare de soare". Am simțit cum publicul empatiza cu noi și erau încântați de evoluția momentelor noastre artistice, am trăit o experiență foarte frumoasă, am descoperit noi obiceiuri din toate colțurile țării, iar aplauzele spectatorilor ne-au amplificat motivația.”, a declarat Tiberiu Caciuc, elev în clasa a X-a B, C.N. "A.T. Laurian", după festival.

„O experiență de neuitat datorită ambientului de sărbătoare și a minunatului colectiv prezent. Distracția și voia bună au fost prezente la fiecare pas. Aștept și alte ocazii!”, a adăugat și Andrei –Gabriel Spotilă, elev în clasa a XI-a A a aceluiași colegiu.

Botoșănenii din Laurian au povestit despre sărbătoarea Nașterii Domnului alături de ”dubașii” din Hunedoara, colindătorii din Maramureș, Neamț și Ialomița, publicul din Slobozia apreciind atât vocile și dansurile provenite din N-E-ul țării, cât și costumațiile croite cu mult umor și fidelitate față de specificul zonei.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Bursele FLEX : Un an de studii gratuit în SUA!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.