Astăzi concert aniversar al Orchestrei „Mugurelul” la 30 de ani de activitate continuă

Astăzi concert aniversar al Orchestrei „Mugurelul” la 30 de ani de activitate continuă

Clubul Copiilor Dorohoi, împreună cu Asociaţia „Mugurelul”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Primăria Municipiului Dorohoi, organizează Concertul Aniversar al Orchestrei „Mugurelul” la 30 de ani de activitate neîntreruptă.

Concertul aniversar ce va fi preluat de TVR Iaşi, se va desfăşura vineri, 26 septembrie 2014, începând cu ora 17.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani, iar Spectacolul intitulat „Orchestra MUGURELUL de ieri şi de azi” va fi prezentat de artişti care s-au instruit în această formaţie. La ceas de sărbătoare, vor evolua şi  invitaţii speciali: Daniela Condurache, Cornelia Ciobanu, Dan Doboş, Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca”.

Cu acest prilej, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, se va organiza o expoziţie care va cuprinde fotografii, materiale promoţionale, diplome şi trofee obţinute de orchestră în cei 30 de ani de activitate.

Reamintim faptul că Orchestra de copii şi tineri „Mugurelul” a fost înfiinţată în anul 1984, de prof. Marcel Dupu, la iniţiativa domnului director al Casei de Copii Şcolari Nr. 2 Dorohoi, Toader Lulciuc. Din anul 1998, orchestra desfăşoară o activitate de performanţă la Clubul Copiilor Dorohoi. Mărturie stau numeroasele premii şi trofee obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale de profil. Astfel, în cei 30 de ani, prof. Marcel Dupu a instruit şi coordonat numeroase generaţii de copii talentaţi în domeniul muzicii populare.

În cadrul evenimentului din 26 septembrie, se va prezenta şi conţinutul cărţii „Monografia Orchestrei Mugurelul la a XXX-a aniversare”, care va fi lansată ulterior.

Iubitorii muzicii populare româneşti pot achiziţiona biletele pentru concert de la sediul Clubului Copiilor Dorohoi, situat în Strada Grigore Ghica Nr. 49.

Sperăm să vă alăturaţi organizatorilor la aniversarea folclorului autentic, aflat la loc de cinste printre marile valori culturale ale poporului român.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.