"Artă cu seminţe prăjite" se joacă astăzi la Teatrul Mihai Eminescu

Sâmbătă 16 septembrie  și dumincă, 17 septembrie 2012 , orele 19.00, în Sala Mare a Teatrului Mihai Eminescu va avea loc spectacolul  “ARTĂ CU SEMINŢE PRĂJITE” - comedie şi dramă - de Cătălin Mihuleac.

„Ironie necruţătoare peste o meteahnă, pare-se, universală: oamenii de valoare sunt preţuiţi abia după moarte! Dramaturgul Cătălin Mihuleac a pornit de la o observaţie pe care a făcut-o cu prilejul unei vizite întreprinse la complexul memorial Van Gogh din Amsterdam. Pe seama pictorului care în întreaga sa viaţă a vândut doar un tablou şi a avut parte doar de o cronică - este vorba de Van Gogh - s-a creat acum o adevărată industrie care-i exploatează celebritatea postumă.

Schimbând ceea ce este de schimbat, dramaturgul vede, în realitatea românească, ridicarea unei garsoniere confort trei - în care a trăit şi a creat un intelectual de valoare - la rang de casă memorială asaltată de turişti din toate colţurile Pământului. Ironie transparentă şi, spuneam, necruţătoare, la adresa condiţiilor în care a trăit un intelectual român şi, în acelaşi timp, condamnarea cu mijloacele artei a ingratitudinii umane dispusă să recunoască valoarea cuiva doar după moartea "personajului principal". –  Cătălin Mihuleac

Spectacolul "Artă cu seminţe prăjite" este şi debutul regizoral în lumea actorilor profesionişti pentru Lenuş Moraru. Nu mai puţin important, a fost readusă în luminile rampei actriţa Elena Ligi, Societar de Onoare al Teatrului "Eminescu", demonstrându-se în acest fel - dacă mai era nevoie - că actorii nu ies niciodată la pensie.

Regia artistică: Lenuş Teodora Moraru

Scenografia și costumele : Gelu Râșca

Din distribuţie fac parte actorii: Vali Popa, Bogdan Horga, Elena Ligi, Petronela - Lorena Chiribuţă, Irina Mititelu, Bogdan Muncaciu, Lidia Uja, Narciza Vornicu, Florita Ţugui, Crenola Muncaciu, Petruţ Butuman, Traian Andrii.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.