10 ateliere de educație prin cultură în agenda Zilelor Nordului

10 ateliere de educație prin cultură în agenda Zilelor Nordului

Asociația Nord organizează în lunile august și septembrie 15 ateliere educative prin cultură susținute de artiști din toată țara și adresate copiilor și adolescenților din Daraban și Botoșani. 10 ateliere vor avea loc în perioada 27-29 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului, ajuns la ediția cu numărul 8. #AteliereleNordului este un proiect derulat de Asociația Nord și finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. 

Printre trainerii care vor susține ateliere se numără scriitoarea Svetlana Cârstean, jurnalista Florentina Toniță, actorii Mirela Nistor, Ioana Brăilescu și Ionuț Caras, lectorul universitar Mihai Bulai, compozitoarea Izabela Vieriu.

1. Incubatorul de lectură în Nord cu Svetlana Cârstean
atelier de scriere creativă 
28 - 29 august, Darabani (28 august: 10-13, 29 august: 11-14)
gimnaziu/liceu
Svetlana este poetă născută la Botoșani; volumul său de debut, Flori de menghină (2008), a fost recompensat cu Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România literară, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. A mai publicat Gravitație (2015), Trado (2016), Sînt alta (2021). 
despre atelier:
Citire texte din literatura română și universală contemporană, analiza textului/textelor citite, desfacerea lor în ”bucăți”, înțelegerea felului în care funcționează un text literar, a raportului dintre formă și mesaj, scrierea unor texte, individual sau comune, care utilizează know-how-ul achiziționat prin citit și dezbatere în prealabil.
Locație: Conacul Balș

2. Know Yourself, Forget Your Ego/ despre Simțurile Actorului cu Ionuț Caras
atelier de teatru
27-28 august, 11-14, Darabani
liceu

Ionuț Caras este actor la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca și lector univ. drd. la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj. Practica sa artistică, pe lângă activitatea intensă ca actor, vizează și îndrumarea a 5 generații de studenți în cadrul Facultății de Teatru și Film din Cluj. Dezvoltă proiecte educaționale și artistice și este inițiatorul și coordonatorul proiectului unic la noi în țară -  Texte bune în locuri nebune -  proiect care transformă pagini mai puțin cunoscute ale literaturii în spectacole de teatru în spații neconvenționale.
despre atelier
Credem că ne cunoaștem pe noi înșine. Credem că ne știm corpurile. Dar dacă... mâna ar putea să gândească, ochiul ar putea să audă și creierul ar vorbi? Ce ar fi dacă mica mașinărie ascunsă în noi ar putea fi modificată?
”Sunt actor și profesor. Am temeri, dileme și nenumărate alte probleme în legătură cu latura creativă a personalității mele. Nu am Răspunsuri dar cred că pot așeza Întrebările potrivite în cei care vor să știe mai multe despre ei înșiși. Prin exerciții specific vom arunca o privire mai atentă asupra propriilor noastre simțuri”.
Locație: Sala de sport a Școlii generale ”Ion Dănăilă”

3. Scriere și creativitate cu Florentina Toniță
atelier de scriere creativă 
28 august, 11-17, Darabani
gimnaziu
Floretina este muzeograf și jurnalist. Ca muzeograf a lucrat vreme de cinci ani la Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu – Memorialul Ipoteşti, iar de peste 16 ani lucrează în presa scrisă (de la corector la redactor-șef și apoi editor).
despre atelier:
”În Atelierul de scriere creativă adunăm idei în jurul cărora imaginația și spontaneitatea nu vor avea granițe. Vorbim despre eroi și antieroi, despre povești cu sau fără regizor, despre modurile în care poți citi sau scrie un text”.  
Locație: Liceul ”Dimitrie Cantemir”

4. Dezvoltare personală prin teatru cu Ela Nistor (Drama Club Botoșani)
atelier de teatru
27 august, 10-16, Darabani
gimnaziu/liceu
Ella Nistor este actriţă a teatrului ,,Mihai Eminescu” din Botoşani și coordonatoarea trupei pentru adolescenți ”Drama Club”. 
despre atelier
Atelierul are ca scop dezvoltarea memoriei, a imaginației, a gândirii, a spontaneității și a empatiei. Cel mai important lucru pe care îl învață copiii este să lucreze în echip și să se accepte pe sine și pe ceilalți. Activitățile cuprind jocuri inspirate din exerciții din Arta Actorului. 
Locație: Liceul ”Dimitrie Cantemir”

5. Darabani City - tur ghidat prin Darabani cu Mihai Bulai (Iași Travel)
atelier de patrimoniu și istorie
29 august, 9-14, Darabani
gimnaziu/liceu
Mihai Bulai este lector universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, unde predă Geografia Turismului, Tehnici de Ghidaj Turistic, Gestiunea Serviciilor de Ospitalitate, Ticketingul Agențiilor de Turism, Planificarea și Amenajarea Turistică.
despre atelier
Copiii vor cunoaște patrimoniul cultural din județ, produsele locale, personalitățile județului, activitățile economice actuale, tendințele în cultura actuală. Ei vor vizita obiective culturale diverse: locuri istorice, locuri de memorie, conace vechi, case memoriale, întreprinderi locale, centre urbane;
Punct de plecare: Conacul Balș

6. Videomapping cu Andrei Cozlac
atelier de arte vizuale
29 august, 10-16, Darabani
gimnaziu/liceu
Andrei Cozlac este artist video şi lect. univ. dr. la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, laşi, Facultatea de Arte Vizuale, Secţia Fotografie, Video şi procesarea computerizată a imaginii, şi profesor colaborator la secţia de media a Facultăţii de Arte din Târgu Mureş. Experimentalist, interesat de ultimele tehnologii multimedia, și-a început activitatea de VJ în anul 2005, activând în crew-ul Drums.ro şi DGW. Andrei a colaborat cu regizori precum Silviu Purcărete, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Charles Muller, Theodor-Cristian Popescu, Eugen Jebeleanu.
despre atelier
În cadrul atelierului, copiii vor învăța despre utilizarea noilor tehnologii și tehnici, într-un mod creativ. Vor învăța lanțul de producție într-un proiect de videomapping, experimentând cu aceste tehnici și tehnologii. Vor aplica ceea ce au învățat într-un proiect showreel deschis publicului, pe o tematică de interes (de exemplu, Memorie/Echitabilitate).
Locație: Conacul Balș

7. Colaj: Viitor(uri) imaginate și posibile cu Ioana Brăilescu
atelier de arte vizuale
29 august, 10-16, Darabani
gimnaziu/liceu
Din 31 de ani și aproximativ o duzină de proiecte cultural-educaționale, Jo a concluzionat că procesul este mereu mai relevant decât rezultatul. Îi place să urmărească cum cresc plante, animale, oameni și idei și se implică cum poate în toate etapele unui proiect. Când are timp, Jo  ascultă cum trece timpul. Când nu are timp, probabil e într-o ședință sau repetiție la Centrul Educațioanal de Arte performative CEVA sau pe drumuri, încercând să faciliteze întâlniri și contexte care altfel poate nu ar avea loc, sau la antrenamente de capoeria. O motivează faptul că învățarea e un proces continuu și schimbările mici care prevestesc mari revoluții.
despre atelier
Atelierul va consta în realizarea în echipe de colaje care să reprezinte viitoruri imaginate de către participanți, folosind în mare parte obiecte găsite. Atelierul va avea trei componente care se vor întrepătrunde: discuții despre realități locale, cotidiene și modurile în care acestea influențează viața tinerilor; plimbări de cercetare și culegere de materiale pentru colaje în pădure și în oraș; procesul propriu-zis de realizare a colajelor și prezentarea acestora. 
Locație: Liceul ”Dimitrie Cantemir”

8. Ce și cum putem învăța din filme? cu Raluca Bugnar
atelier de arte vizuale
28-29 august, 10-13, Darabani
școala primară/gimnaziu
Reporter din 2007, Raluca s-a nișat pe jurnalismul de film din 2010 și a scris timp de 6 ani pentru o publicație online de cinema, ceea ce a însemnat și să călătorească la festivalurile de film din țară. Din 2017 este PR.
despre atelier
Copiii se vor familiariza cu modul în care citim un film (sau orice alt produs audio-vizual, bunăoară), descoperă din ce este alcătuit, cum se descifrează un produs audiovizual și cum interacționează cu spectatorul prin straturile care îl formează, de la imagine (încadrare, cromatică) la coloana sonoră (ex: spectatorului îi poate fi indusă o emoție anume doar din sunet).
Locație: Liceul ”Dimitrie Cantemir”

9. Atelier: Codurile și semnificațiile muzicii cu Izabela Vieriu
atelier de muzică
27 august, Botoșani
Izabela Vieriu este compozitor și profesor. Interesele sale majore sunt muzica de film, educația și design-ul vestimentar. Experiența pe care o are în lucrul cu elevii de vârste diferite a ajutat-o să își formeze o imagine mai amplă despre ceea ce reprezintă procesul educațional, în paralel cu evoluția permanentă în ceea ce privește pregătirea profesională.
despre atelier:
Decodificarea muzicii, ce funcții are aceasta și cum putem identifica anumiți markeri. Bineînțeles, conținutul va fi adaptat nivelului lor de înțelegere și pregătire. Concret, utilizând o serie de exemple, vom observa ce descrie muzica, după caz: o emoție, o întâmplare, stările și gândurile unui personaj, spațiul și timpul acțiunii, stilul autorului, sonorități locale etc. Vom concretiza apoi, după discuții și dezbatere, funcțiile muzicii, atât în muzica academică, cea de larg consum, precum și în cea de film: Ilustrarea unui conținut dat, manipularea emoției spectatorului, Potențarea expresivității, Comunicarea unui mesaj subliminal etc. Adolescenții vor fi invitați și încurajați în cadrul dezbaterilor, să își exprime opiniile, să problematizeze și să identifice, prin audiție și vizionare și jocuri
Locație: Școala Populară de Arte "George Enescu"

10. Explorarea lumii prin documentar cu Sorin Florea
atelier de arte vizuale
27-28 august, 11-14, Darabani
liceu
Sorin Florea este fotograf, regizor și artist multimedia. Îl fascinează micro-universurile oamenilor din jurul său, filmul documentar și poveștile bine spuse.
despre atelier
Copiii vor învăța ce este expresia artistică, ce este documentarul și de ce este nevoie de el. Ei vor viziona documentare, vor vorbi liber despre acestea ca expresii artistice.
Locație: Liceul ”Dimitrie Cantemir”

Copiii și adolescenții se pot înscrie gratuit printr-un formular la unul dintre atelierele de arte vizuale, artele spectacolului, scriere și creativitate, patrimoniu și meșteșuguri, video mapping sau muzică. Ateliere Nordului vizează implicarea a 150 de copii - copii rămași acasă din orașul Darabani, copiilor aflați în situație de risc, copiilor romi din centrul istoric al Botoșaniului și comunităților din care aceștia fac parte.

Atelierele au scopul de a facilita dialogul între tineri și reprezentanți ai organizațiilor civice și autorităților publice. Participanții la ateliere au șansa de a participa  la o dezbatere pe tema exodului tinerilor și identității individuale și colective în perioada 27 - 29 august 2021, contribuind astfel la creșterea gradului de înțelegere și conștientizare a problemelor cu care se confruntă.

Atelierele Nordului contribuie la dezvoltarea expresiei creative a participanților și îmbunătățirea stării de bine, prin dezvoltarea încrederii, a capacităților cognitive (memoria, limbajul, atenția, gândirea), reducerea excluziunii sociale, a decalajelor – sociale, culturale – dintre beneficiari indiferent de contextul familial, socio-economic sau etnie.

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

Șofer român de TIR, mort într-o parcare din Germania, după ce a fost prins între două semiremorci

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.