Trei liberali, doi pesedişti şi un pedelist în cursa pentru posturile de la Eco-Sal

Trei liberali, doi pesedişti şi un pedelist în cursa pentru posturile de la Eco-Sal

Pentru cele cinci posturi de membri în Consiliul de Administraţie al firmei Eco-Sal Botoşani, compania de salubrizare a Consiliului Judeţean, concurează şase persoane, dintre care trei sunt membri PNL, doi PSD şi unul PDL. Dintre cei şase candidaţi admişi pentru posturile de membru al CA al Eco-Sal Botoşani SA, doar Mihail Costin Gheorghiu, membru PDL, are experienţă în domeniul salubrizării, fiind fostul director al Urban Serv, firma de salubrizare a Consiliului Local Botoşani.

„Dacă e strict politic acest concurs, nu am nicio şansă, dar dacă se vrea profesionalism am o experienţă în acest domeniu şi studii de specialitate. În plan politic sunt încă membru PDL, dar inactiv”, a declarat Mihail Gheorghiu, citat de banulbotosanean.

Concurenţii lui Gheorghiu sunt liberalii Cristian Lazarovici, Viorel Coman şi Lucian Diac Milatinovici, consilier al lui Florin Ţurcanu, preşedintele CJ Botoşani, dar şi pesediştii Narcis Ştefan şi Dorin Birta.

Având în vedere că sunt doar 5 posturi în CA al Eco-Sal, iar USL are cinci candidaţi, trei de la PNL şi doi de la PSD, sunt mici şansele ca Gheorghiu să prindă vreun loc.

Pe 29 mai, la ora 14.00, va avea loc interviul celor şase candidaţi şi se va stabili care vor fi cei cinci membri ai CA al Eco-Sal.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.