Toate activitățile privind pregătirea alegerilor locale parțiale sunt în grafic

Toate activitățile privind pregătirea alegerilor locale parțiale sunt în grafic

La sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc vineri, 3 noiembrie 2017, o videoconferință cu prefecții și reprezentanții structurilor teritoriale ale MAI, în cadrul căreia a fost verificat stadiul de îndeplinire a sarcinilor prevăzute de Calendarul Acțiunilor din Cuprinsul Perioadei Electorale a Alegerilor Locale Parțiale din data de 5 noiembrie, concluzia fiind că toate activitățile sunt în grafic. Videoconferința a fost condusă de secretarul de stat, comisar de poliţie Mihai Dan CHIRICĂ.

În conformitate cu atribuțiile prevăzute în Calendarul Electoral, Ministerul Afacerilor Interne a asigurat achiziționarea a 93.370 de timbre autocolante, a 480 de ștampile cu mențiunea "VOTAT" și a 96 de plicuri din plastic transparent, înseriate, prevăzute cu sistem de sigilare, în care vor fi introduse ştampilele cu menţiunea "VOTAT" după încheierea votării.

Instituțiile prefectului au asigurat imprimarea buletinelor de vot și confecționarea ștampilelor birourilor electorale județene, ale birourilor electorale de circumscripție și ale secțiilor de votare. Totodată, au în responsabilitate asigurarea transportului și distribuirea materialelor, documentelor și a tipizatelor necesare pentru desfășurarea procesului electoral.

MAI este responsabil cu menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice în localitățile țării în care se organizează alegeri locale parțiale, pe întreaga perioadă electorală și, în mod deosebit, în ziua votării, precum și în zilele care premerg și succed acestei zile.

Menționăm că alegerile locale parțiale se vor desfășura duminică într-un municipiu și în 16 comune din 13 județe. Pentru primari, vor fi alegeri în municipiul Deva - județul Hunedoara, precum și în comunele Bocsig - județul Arad, Nicșeni - județul Botoșani, Călărași - județul Cluj, Pantelimon și Bărăganu - județul Constanța, Telești - județul Gorj, Balș - județul Iași, Bîrghiș - județul Sibiu, Drăgoiești - județul Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia – județul Teleorman, Checea - județul Timiș, Oșești – județul Vaslui și Vlădești - județul Vâlcea. De asemenea, vor fi organizate alegeri parțiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni - județul Constanța.

În comuna Nicşeni sunt organizate trei secţii de vot, la fiecare fiind alocate câte cinci ştampile cu menţiunea „votat" și sunt aşteptaţi la vot 2.140 de cetăţeni din comună.

Secţiile de votare se deschid la ora 7:00 iar procesul de votare se încheie la ora 21:00. După acest moment, rezultatele se centralizează la secţii şi apoi la Biroul Electoral de Circumscripţie Electorală Nicşeni. Ulterior, un exemplat din procesul verbal se predă la Autoritatea Electorală Permenentă iar preşedintele BECC predă la Judecătorie toate materialele utilizate.

Stirea anterioara

O nouă misiune extremă pentru plt. maj. Iulian Rotariu - Ultramaratonul Racing The Planet Ultra Patagonia 2017

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.