Soluții căutate pentru asigurarea funcționalității piețelor din municipiul Botoșani

Soluții căutate pentru asigurarea funcționalității piețelor din municipiul Botoșani

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a participat azi la o ședință de lucru, la Instituția Prefectului, în vederea identificării unor soluții privind funcționalitatea piețelor din oraș. 

Întrucât deja există tensiuni în rândul comercianților care își desfășoară activitatea în cele două piețe ale orașului, dar și nemulțumiri ale clienților, însoțit de Sorin Gherman, coordonator Formație Piață - Urban Serv, edilul botoșănean a subliniat că, dacă se ajunge la suspendarea activității celor două obiective, conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), producătorii agricoli vor ajunge la proteste.

Prin urmare, primarul a propus ca cele două sectoare agro-alimentare să funcționeze, cu anumite măsuri de siguranță însă. Acesta a sugerat să se respecte în continuare măsura purtării măștilor de către toți comercianții și clienți, spațiile să fie limitate pentru respectarea măsurilor de distanțare iar la intrările în halele de legume, lactate și carne, să fie măsurată temperatura celor care tranzitează perimetrul. 

Mai mult, venind în sprijinul comercianților, primarul Cosmin Andrei a arătat că prevederile menționate în aceeași hotârâre, privind mutarea meselor din interior în exterior, nu pot fi aplicate, întrucât, atât la hala de carne cât și la cea de lactate, acestea sunt fixate ori au vitrine frigorifice care necesită sursă de alimentare pentru funcționare. 

Nu în ultimul rând, în interiorul acestor hale sunt deschise și alte puncte de lucru, cum ar fi farmacii sau magazine care, dacă vor fi închise, se vor putea adresa instanțelor de judecată. 

„Vă rog să solicitați la nivel național modificarea acestei hotărâri, pe specificul local. Ne cereți să luăm niște măsuri care nu pot fi duse la îndeplinire și nu este bine ce facem. Sunt de acord să respectăm aceleași condiții ca în super și hipermarketuri, dar să nu închidem piețele.”, a fost mesajul primarului Cosmin Andrei adresat prefectului județului. 

În urma acestor discuții, s-a convenit ca primăria Botoșani, prin Administrația Piețelor, să emită o adresă către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), cu propuneri de limitare și nu de suspendare a activității.

La orele prânzului, această adresă a și fost transmisă. În linii mari, aceasta prevede limitarea numărului de clienți care vor avea acces în hale în același timp, cu circuite separate, asigurarea de dezinfectanți sau ventilarea constantă a suprafețelor închise, cu uși și geamuri deschise.

Stirea anterioara

Rotary Club Botoșani prelungește termenul de depunere a dosarelor pentru burse școlare

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.