Recompense financiare acordate de CJ Botoșani pentru membri voluntari din cadrul SVSU

Recompense financiare acordate de CJ Botoșani pentru membri voluntari din cadrul SVSU

Cu prilejul zilei de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, Consiliul Județean Botoșani va acorda recompense financiare unui număr de 20 de membri voluntari din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență, care s-au evidențiat și implicat în intervenții de amploare din zona de competență și nu numai, acționând cu mare curaj și devotament, contribuind la salvarea de vieți omenești, animale și bunuri materiale.

„Consiliul Județean va sprijini și recompensa și în viitor, prin pârghiile de care dispune în calitate de autoritate a administrației publice locale, îndeplinirea cu profesionalism a îndatoririlor și sarcinilor pe care voluntarii le au în domeniul situațiilor de urgență și de protecție civilă, găsind întotdeauna soluții optime pentru creșterea nivelului de pregătire individuală în funcție de intervenția sau acțiunea la care sunt solicitați, precum și participarea la activitățile instructiv-educative în rândul preșcolarilor și  școlarilor, prin participarea la lecțiile deschise și exercițiile practice de prevenire a situațiilor de urgență”. - Conducerea Consiliului Județean Botoșani

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.