Primarul Ovidiu Portariuc: „Nu se pierde niciun leu la Teatrul Mihai Eminescu”

Primarul Ovidiu Portariuc: „Nu se pierde niciun leu la Teatrul Mihai Eminescu”

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat luni că nu se va pierde niciun leu la Teatrul Mihai Eminescu, iar lucrările de reabilitare vor continua până la finalizarea consolidării anti seismice a structurii de rezistență și a restaurării clădirii.

„Am reușit să identificăm soluții și pentru refacerea structurii de rezistență a clădirii teatrului. Astfel, nu se pierde niciun leu la Teatrul Mihai Eminescu, iar lucrările de consolidare anti-seismică vor începe în cel mai scurt timp. Vom avea finanțare europeană pentru restaurare și separat pentru consolidare. Pentru mine cel mai important lucru e siguranța cetățenilor care vor intra în acea clădire, apoi termenul de finalizare”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

La nivelul Comisiei Europene este o decizie prin care se prevede că proiectele de infrastructură de peste 5 milioane de euro începute pot fi prelungite, fără a se pierde banii alocați inițial.

„Împreună cu colegii de la departamentul de investiții am propus și apoi am adoptat la nivelul Consiliului Local o hotărâre prin care am inclus lucrările de consolidare anti-seismică în proiectul de reabilitare a clădirii Teatrului Mihai Eminescu. Fac un apel către toți politicienii botoșăneni să nu mai facă presiuni în ceea ce privește derularea lucrărilor de la Teatrul Eminescu. Acolo s-au constatat probleme grave la structura de rezistență care trebuie tratate cu mare atenție. Nu vreau să avem la Botoșani o tragedie de genul celei de la clubul Colectiv din Capitală. Prefer să terminăm mai târziu, decât să riscăm prăbușirea clădirii peste spectatori. Îi rog pe politicieni să abandoneze demagogia când e vorba de siguranța cetățenilor din orașul nostru”, a completat Ovidiu Portariuc.

Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani se află într-o situație similară cu Teatrul Nottara din București.

După tragedia de la Colectiv, s-a analizat riscul tuturor clădirilor cu afluență mare de public. Sala Teatrului Nottara din Capitală a fost închisă din cauza riscului seismic. În Botoșani cu ocazia reabilitării de la Teatrul Eminescu s-au descoperit vulnerabilități mari la structura de rezistență a clădirii, care nu au fost prevăzute în proiectul inițial, pe care primarul Ovidiu Portariuc l-a preluat când a venit în Primărie de la fostul edil.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.