Președintele Asociației Comunelor Vasile Capotă: Cei faultați, cei care o vor lua în barbă, vom fi noi, PDL

Președintele Asociației Comunelor Vasile Capotă: Cei faultați, cei care o vor lua în barbă, vom fi noi, PDL

Presedintele Asociatiei Comunelor din judetul Botosani considera ca in acest an primariile PDL vor fi cele care vor avea de suferit in urma repartizarii bugetului. Si asta se va datora, sustine Vasile Capota, datorita aliantei USL si a numarului mai mic de consilieri judeteni ai PDL. Acesta si-a exprimtr dezamagirea ca fondurile alocate anul acesta pentru asistentii persoanelor cu handicap sunt cu mult mai mici decat cele de anul trecut, scrie botosaninews.

Sumele care se vor repartiza de la Directia de Finante nu sunt complete. Mai urmeaza din cota de 18,25% si din drumuri si se mai adauga ceva. Am luat Legea bugetului de stat si m-am uitat la fiecare judet si nu exista judet in Romania in care sumele din anul acesta sa fie egale sau in crestere fata de anul trecut. Absolut toate judetele sunt in scadere. Suceava are o scadere de peste 20%, iar Botosaniul maxim 10%. Este foarte clar ca ne incadram in acel deficit bugetar, este clar ca ar trebui sa avem sume acceptabile. Daca ma deranjeaza ceva pe mine personal este faptul ca la asistentii persoanelor cu handicap s-a spus ca vom primi de fiecare data sume suficiente si sa fie egale cu cel putin executia de la finele anului, insa am primit mai putin decat primisem initial anul trecut. Banii sunt impartiti numai pe criterii politice. Consiliul Judetean este un organism eminamente politic. Este normal sa fie asa. Anul acesta, probabil cei faultati, cei care o vor lua in barba, vom fi noi, PDL. Si asta pentru ca numarul consilierilor judeteni PDL este mai mic”, a spus Capota.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.