Prefectul salută preluarea de către ministerul sănătăţii a centrului de urgenţe de la pediatrie

Prefectul salută preluarea de către ministerul sănătăţii a centrului de urgenţe de la pediatrie

Fiind unul dintre autorii demersurilor către Bucureşti pentru schimbarea sursei de finanţare a centrului de urgenţă pediatrică, prefectul Costică Macaleţi salută răspunsul pozitiv dat de reprezentanţii ministerului sănătăţii. O bună parte din problemele cu care se confruntă în prezent sistemul de urgenţă al secţiei de pediatrie vor putea dispărea începând cu anul 2014, odată cu preluarea spre finanţare de către Bucureşti.

În prezent centrul de primire al urgenţelor (CPU) la copii este finanţat prin Spitalul Judeţean Mavromati iar bugetul limitat al unităţii spitaliceşti duce de multe ori la carenţe în circuitul bolnavilor, salarizarea medicilor şi, mai ales, în aprovizionarea cu materiale sanitare.

„Sper ca, odată cu preluarea de către minister, activitatea de la urgenţe - copii să se organizeze mai bine. Să funcţioneze laboratoarele, să nu mai fie plimbaţi copiii la de la o secţie la alta, poate chiar să se angajeze personal suplimentar, iar medicii să fie plătiţi pentru munca pe care o fac.”, a explicat prefectul Costică Macaleţi.

CPU al secţiei de pediatrie consumă anual cca 1,2 milioane de lei sumă de care Spitalul Judeţean ar putea fi degrevat ca obligaţie financiară. Conform statisticilor, 20% dintre copiii din judeţ ajung o dată pe an la urgenţe, cei aproape 20.000 de copii trebuind consultaţi de un singur medic, 12 asistenţi medicali  şi 5 angajaţi auxiliari (infirmiere şi brancardieri). Pentru a face faţă, centrul cere ajutorul celorlalţi medici ai secţiei, însă aceştia nu sunt plătiţi pentru activitatea de aici.

Preluarea în sistemul naţional de urgenţe ar putea pune la punct unitatea, cu avantaje nete pentru pacienţii botoşăneni. Ultimul demers către minister pentru preluarea finanţării a fost făcut de prefectul judeţului la sfârşitul lunii iulie, iar, la începutul acestei săptămâni, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că este de acord cu solicitarea botoşănenilor.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.