Pas important pentru modernizarea și extinderea Secției de Oncologie a Spitalului Județean

Pas important pentru modernizarea și extinderea Secției de Oncologie a Spitalului Județean

Proiectul Consiliului Județean Botoșani de modernizare și extindere a Secției de Oncologie a mai trecut o etapă în cadrul procesului de avizare. Acesta a fost prezentat în pre-CTE la Ministerul Dezvoltării, unde a obținut avizul favorabil. „Echipa de proiect, reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, cei ai Spitalului Județean „Mavromati” și ai firmei care au realizat documentația tehnică pregătesc dosarul de susținere a investiției în cadrul Consiliului Tehnico-Economic. Imediat ce vom obține și acest aviz, CNI va scoate la licitație acest proiect important pentru sistemul sanitar botoșănean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Proiectul de modernizare și extindere a Secției de Oncologie are o valoare de peste 6,6 milioane de euro și completează portofoliul de investiții pe care Consiliul Județean le are în vedere pentru dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean. „Vorbim de o investiție majoră care  presupune, pe lângă extinderea pe verticală cu încă un etaj a corpului de clădire existent, lucrări de reabilitare (termică, finisaje și instalații), recompartimentarea etajului I și conformarea secției la noua legislație în vigoare, privind reamenajarea circuitelor specifice și refacerea finisajelor în concordanță cu cerințele Direcției de Sănătate Publică”, a mai spus Doina Federovici. 

Lucrările de modernizare mai presupun redimensionarea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de gaze medicinale pentru tot corpul de clădire, recompartimentarea întregii clădiri după legislația în vigoare și asigurarea dotărilor necesare pentru Secția Oncologie. „Realizarea proiectului propus va duce la îmbunătățirea funcționării spitalului, optimizarea activităților prestate, creșterea capacității de satisfacere a nevoilor pacienților, a ponderii și calității serviciilor medicale acordate. Am promis că vom asigura botoșănenilor servicii de sănătate la stat ca la privat și demonstrăm că angajamentul luat nu a fost doar o vorbă în vânt. Vom folosi orice oportunitate se ivește pentru a atrage fonduri europene și guvernamentale atât de necesare dezvoltării județului nostru”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 25-31 iulie. Luna nouă aduce o schimbare de destin la Lei și succes la Scorpioni

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.