Oficialii municipalității în vizită de lucru la Modern Calor

Oficialii municipalității în vizită de lucru la Modern Calor

În decursul zilei de marți, consilierii locali, împreună cu Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu- Iulian Portariuc, şi reprezentanţi ai Primăriei, au fost în vizită de lucru la sediul Modern Calor, unde a avut loc punerea în funcţiune a  noului CET, realizat în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada  2009- 2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”, finanţat de POS Mediu, Axa 3.

În cadrul proiectului s-au realizat: o instalaţie de cogenerare de înaltă eficienţă, compusă din două motoare termice şi două instalaţii de recuperare a căldurii, dar şi instalarea a două cazane de apă fierbinte, acestea fiind obiectivele majore care au fost puse astăzi în funcţiune.

Pe lângă acestea, proiectul mai cuprinde şi reabilitarea parţială a reţelei de transport a agentului termic (reţea primară), reabilitarea parţială a reţelei de distribuţie a agentului termic (reţea secundară), precum şi reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare combustibil, staţiei de tratare a apei, staţiei de pompare, staţiei electrice şi a altor  instalaţii.

Valoarea totală a proiectului este de 155.730.583 lei, iar contribuţia bugetului local este de 5%.

După vizita efectuată  la Modern Calor, reprezentanţi ai municipalităţii, prefectul Adrian Constantinescu, alături de  conducerea Modern Calor s-au adunat pentru a dezbate structura noului CET, Ion Diaconu făcând o scurtă prezentare a noii structuri centralizate: componenţa actuală a CET-ului, cele 37 de puncte termice din municipiu, componenţa preţului local pentru activitatea de producere transport şi distribuţie, etc.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.