Nereguli la AJOFM Botoșani. Corpul de control trimis din ordinul prefectului

Nereguli la AJOFM Botoșani. Corpul de control trimis din ordinul prefectului

Urmare a sesizărilor primite din partea Sindicatului salariaților din Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani cu privire la sabotarea activității de către conducerea instituției, prin Ordin al Prefectului, o echipă formată din trei persoane de la nivelul Instituției Prefectului au verificat cele semnalate.

Astfel, s-a constatat că platforma dedicată primirii cererilor nu a funcționat în perioada 6-8 aprilie, angajatții AJOFM folosind laptopurile conectate la rețeaua wi-fi pentru a descărca și prelucra cererile trimise la adresa de email dedicată. Totodată, s-au constatat deficiențe privind înregistrarea și circuitul documentelor la nivel de instituție, nerespectându-se astfel procedura internă. De asemenea, nu există la nivelul instituției procedură privind modul de intervenție în situații de nefuncționare a sistemului informatic sau alte documente scrise în care să fie consemnate intervențiile efectuate asupra echipamentelor informatice

Nu s-a efectuat plata indemnizațiilor de care beneficiază salariații pe durata suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului ca urmare a efectelor produse de coronavirus, motivul susținut de către Serviciul Buget a fost lipsa bugetării, preconizându-se că primele plăți vor fi efectuate începând cu data de 13 aprilie. În perioada reclamată de petiționari au fost primite și raportate la ANOFM 290 de solicitări de la angajatori. Au fost vizate bun de plată în perioada 3-8 aprilie un număr de 190 solicitări, însă nu a fost acordată viza de control financiar preventiv, așadar plățile nu au fost aprobate de conducerea AJOFM și nu au fost efectuate.

În ceea ce privește reclamațiile la adresa persoanei care se ocupă de partea de IT, informaticianul instituției a primit decizia conducerii privind încetarea raportului de serviciu începând cu data de 17.04.2020 urmare a demisiei. Luând în considerare toate neconformitățile identificate, echipa de control a propus înaintarea raportului de control către conducerea ANOFM spre informare și dispunere a măsurilor legale și către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în vederea verificării de către Corpul de Control al Ministrului a deficiențelor constate.

Stirea anterioara

Cum se ia paracetamolul, reacții adverse, cine să îl evite

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.