Muncitori italieni angajaţi pentru lucrările de apă-canal din municipiul Suceava

Muncitori italieni angajaţi pentru lucrările de apă-canal din municipiul Suceava

Lucrările de apă - canal din municipiul Suceava se execută cu muncitori italieni, a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi, după ce a constatat la o vizită în teren că pe şantierele din oraş se vorbeşte limba italiană. El a crezut iniţial că este vorba despre români care au lucrat în construcţii în Italia şi s-au întors ca să aplice la ei acasă ce au învăţat de la occidentali.

„Am rămas şi eu mirat, se vorbea italiană pe şantierele din Suceava. Dacă era la nivel de conducere, până la urmă nu era mare mirarea. Poate vin alţii, mai specialişti, dar în schimb sunt muncitori care fac acest lucru'', a spus Harşovschi, precizând că muncitorii sunt din Italia şi lucrează pentru germanii de la Pfeiffer, la proiectul de apă-canal din Suceava.

Harşovschi s-a declarat nemulţumit de prima întâlnire pe care a avut-o cu italienii, subliniind că reacţia a fost una negativă din cauza faptului că pe strada Cernăuţi din municipiu a constatat că un capac de canal este cu 3 - 4 centimentri mai înalt faţă de nivelul asfaltului. ''Dacă erau din Statele Unite şi măsurătorile erau în inchi era de înţeles că nu au ştiut să facă transformarea'', a spus Harşovschi, adăugând că muncitorilor li s-a dat termen până miercuri să reabiliteze lucrările, în caz contrar constructorii vor fi amendaţi cu 5.000 lei şi vor trebui să refacă după aceea în termen de 48 de ore. AGERPRES

Sursa: administratie.ro

Stirea anterioara

PSD Botoșani: „România nu trebuie dată pe mâna guvernării PDL-Băsescu”

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.