Modernizarea Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani, scoasă la licitație

Modernizarea Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani, scoasă la licitație

Modernizarea Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” a intrat în linie dreaptă. Proiectul Consiliului Județean Botoșani, în valoare de 3,7 milioane de euro, a fost scos la licitație de către Compania Națională de Investiții, imediat după ce s-au obținut toate avizele de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.  Termenul de depunere al ofertelor este 16 martie, după care curge perioada de evaluare a ofertelor.

Partea de cofinanțare ce revine în sarcina Consiliului Județean Botoșani este de 200 de mii de lei. 
„Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Trebuie să fim lângă ei și lângă familiile lor și să-i ajutăm cu ceea ce putem. Noi, ca autoritate publică, avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate. Am promis modernizarea Școlii Speciale «Sfântul Stelian» și ne ținem de cuvânt”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

După adjudecarea licitației, două luni vor fi alocate pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor. 

Proiectul reabilitării și modernizării Școlii Speciale „Sfântul Stelian” presupune: refacerea șarpantei, montarea de panouri fotovoltaice, anveloparea termică a întregii clădiri, înlocuirea geamurilor și a ușilor, realizarea încălzirii în pardoseală, înlocuirea rețelei de distribuție a căldurii, a centralei termice, a instalațiilor și obiectelor sanitare, a instalațiilor de iluminat și a celor de detecție și semnalizare în caz de incendiu.

De asemenea, se va realiza amenajarea terenului, refacerea trotuarelor și a căilor de acces. Proiectul prevede și dotările specifice activității școlare. Clădirea Școlii Speciale „Sfântul Stelian” a fost construită în anii 1979-1980 și a fost inaugurată în 1981. De la darea în folosință, la clădire nu au fost efectuate lucrări de reabilitare care să conducă la o eficiență energetică și implicit la emisii scăzute de carbon prin utilizarea energiei din surse regenerabile.

Stirea anterioara

Primăvara pare că îşi intră în drepturi în mai multe zone din România, dar nu scăpăm de ploi, lapoviță şi ninsori slabe

Stirea Urmatoare

Depistat la volan fără permis de conducere cu ajutorul aplicației eDAC

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.