Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Măsuri drastice cerute de prefect împotriva agenților economici care vând țigări și alcool minorilor

Măsuri drastice cerute de prefect împotriva agenților economici care vând țigări și alcool minorilor

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Administratie

Prefectul judeţului Botoşani, Dan Şlincu, a cerut instituţiilor de control să ia măsuri drastice împotriva agenţilor economici care vând ţigări şi băuturi alcoolice minorilor.

Dan Şlincu susţine că a primit mai multe sesizări în acest sens, situaţia fiind pusă în discuţie vineri în cadrul Colegiului Prefectural. Şi mai grav este faptul că sunt unităţi de învăţământ în apropierea cărora se comercializează susbtanţe interzise, principalii clienţi fiind elevii.

„În zona unităţilor de învăţământ încă se consumă şi se distribuie substanţe interzise, trebuie să luăm măsuri să eradicăm acest fenomen. Mai mult de atât, la Instituţia Prefectului am primit sesizări cu privire la faptul că în judeţ sunt unele baruri care vând minorilor ţigări şi băuturi alcoolice. Rog toate instituţiile competente pe acest segment să ia măsuri drastice pentru a nu se mai întâmăpla aceste lucruri”, a precizat prefectul Dan Şlincu.

Un alt aspect pus în discuţie a fost cel legat de paza unităţilor de învăţământ. Din cele 508 unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani, 305 nu dispun de pază umană şi nici de sisteme tehnice de supravgehere video.

„Constat că încă mai sunt unităţi de învăţământ care nu sunt dotate cu camere de supraveghere, care nu un serviciu de pază asigurat şi nici măcar un gard împrejmuitor, mai ales la unităţile de învăţământ din zona rurală. Aş dori să fac un apel către toate UAT-urile unde nu sunt asigurate aceste necesităţi să doteze unităţile de învăţământ pentru ca elevii şi cadrele didactice să se simtă în siguranţă”, a mai spus prefectul.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Administratie: Alte articole din Botosani