Marius Anton a fost instalat oficial în noua funcţie de la APIA Dorohoi - VIDEO
Dorohoianul Marius Anton va ocupa începând de joi 27 decembrie, funcţia de şef Centru Local la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Dorohoi.
Acesta a depus joi 27 decembrie, jurământul în calitate de funcţionar public şi a fost instalat oficial în noua funcţie „Jur să respect constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect si fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a fost juramantul rostit de Marius Anton.
Acesta a susţinut pe data de 5 decembrie un examen în faţa unei comisii de specialitate în vederea ocupării postului scos la consurs de către APIA Centrală prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici(ANFP). „Este o zi emoţionantă pentru mine pentru că este un nou început. Sper într-o colaborare strânsă cu fermierii şi cu primarii din localităţile care sunt arondate Centrului Local Dorohoi pentru a veni în sprijinul fermierilor cât de mult posibil. Totodată sper într-o colaborare şi într-o susţinele de la nivel central pentru a avea rezultatele scontate.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Marius Anton.
La învestire au fost prezenţi reprezentanţi de la Prefectura Botoşani, viceprimarul Constantin Burcuc, colegii de la Centrul Judeţean APIA Botoşani şi colegii de la Centrul Local APIA Dorohoi. „Această învestire este un lucru remarcabil, deoarece de trei ani de zile Centrul Local APIA Dorohoi nu a avut un şef de birou. Prin venirea domnului Marius Anton sperăm să ridicăm foarte mult randamentul activităţii noastre. Mă bucur foarte mult de acest lucru pentru că vom avea o coordonare mult mai activă şi mai eficientă”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Liviu Stelian Zaharia, director executiv Centru Judeţean APIA Botoşani.
„Cred că prin învestirea colegului meu, Marius Anton, în funcţia de Şef Centru APIA Dorohoi va fi o viabilizare a activităţilor în cadrul APIA Dorohoi. Cred că acesta va fi mai aproape de cetăţeni şi în folosul cetăţenilor din zona Dorohoiului şi sper ca să deschidem noi capacităţi pentru a informa cetăţenii de priorităţile şi de modul în care pot accesa fondurile europene la nivel de APIA. S-a investit într-un tânăr care are capacităţi să conducă APIA Dorohoi spre o dezvoltare în folosul cetăţenilor.”,a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Constantin Bursuc, viceprimarul municipiului Dorohoi. (Andrei B.)
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.