Lucrările de modernizare a drumurilor din Botoşani scoase la licitație de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Lucrările de modernizare a drumurilor din Botoşani scoase la licitație de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat, vineri, licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare pentru 149,676 km drum judeţean şi 188,095 km drum de interes local din judeţele Botoşani şi Suceava pentru perioada 2011-2013. Este vorba despre obiective de investiţii din cele două judeţe incluse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Ofertele depuse vor fi deschise în data de 30 iunie 2011.

Reabilitarea traseelor propuse va aduce beneficii activităţii socio-economice din zonă, prin îmbunătăţirea mobilităţii populaţiei şi a accesului la servicii de bază, atragerea investitorilor şi a turiştilor. Drumurile reabilitate prin acest program au fost propuse la finanţare de autorităţile publice locale şi sunt preluate în administrare de MDRT pe perioada realizării proiectelor. Această licitaţie este prima din seria celor care vor urma pentru toate judeţele ţării.

Costrurile maxime estimate sunt de 569.060.483,87 lei fără TVA pentru cele două judeţe: Botoşani (208.604.032,26 lei) şi Suceava (360.456.451,61 lei). La realizarea lucrărilor se vor respecta standardele de cost stabilite de MDRT pentru aceste categorii de investiţii din fonduri publice. Pentru realizarea investiţiei nu sunt necesare exproprieri. Criteriul de atribuire al contractului este preţul cel mai scăzut; clasamentul se va întocmi luând în calcul costul total pentru toate obiectivele din judeţele Botoşani şi Suceava. Nu se acceptă subcontractarea în integralitate a lucrărilor. Operatorii economici interesaţi vor trebui să prezinte cel puţin un contract de proiectare similar încheiat în ultimii 3 ani şi 3 contracte de lucrări similare executate în ultimii 5 ani, certificate ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001 sau echivalente şi declaraţie privind asigurările. Constituie cerinţă minimă de selectare o cifră de afaceri medie globală pe ultimii trei ani (2008, 2009, 2010) de mimim 500.000.000,00 lei fără TVA. Procedurile de achiziţie publică a lucrărilor pentru celelalte judeţe care vor beneficia de investiţii prin PNDI se vor derula pe loturi, în perioada următoare.

Durata contractului de achiziţie publică include durata prevazută pentru proiectarea şi execuţia lucrarilor solicitate (3 ani) şi perioada de rambursare a creditului (maxim 7 ani) dar nu mai târziu de 2020. Durata de garanţie a lucrărilor este de 2 ani de la semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor. Se acceptă, cu acordul proiectantului şi al beneficiarului, folosirea unor soluţii alternative, în vederea reducerii costurilor fără a se afecta caracteristicile prevăzute în normele tehnice.

Mai multe informaţii despre procedură pot fi găsite la adresa www.e-licitatie.ro. Pentru toţi operatorii economici interesaţi, MDRT va pune la dispoziţie un exemplar din D.A.L.I., devize generale şi liste de cantităţi, expertize pentru drumurile judeţene unde este cazul.

Iată investiţiile din Botoşani

Drumuri judeţene:

1. Modernizare DJ 207 N Botosani – Curtisti – Cristesti – DN 28 B km 0+900 – 13+900 (13 km)

2. Modernizare DJ 282 B, limita jud. Iasi – Prajesti – Campeni – Flamanzi, km 34+740 – 50+150 (15,410 km)

3. Modernizare DJ 208 H, DN 28 B – Copalau – Cerbu – Dracsani – DJ 297 km 39+150 – 46+850 (7,7 km)

4. Modernizare DJ 293 A, Viisoara – Cuza Voda km 7+000 – 11+550 (4,55 km)

5. Modernizare traseu regional Dorohoi – Racovat, tronsonul Ibanesti – Cristinesti (5 km)

6. Modernizare DJ 294 B Stefanesti – Murguta – Dobarceni, km 2+400 – 13+010 (10,61 km)

Drumuri comunale:

1. Ibăneşti- Modernizare DC 80 si DC 81 km 7+650 – 10+450 si km 3+000 – 7+000 (6,8 km)

2. Hăneşti- Modernizare DC 22, km 0+000 – 2+150 din DJ 294 C – Sarata Basarab (2,15)

3. Stăuceni- Modernizare DC 31 A km 0+000 – 4+560 Stăuceni – Tocileni (4,56)

4. Brăeşti- Modernizare drum comunal DC 68 A, comuna Brăeşti (3,792)

5. Lunca- Modernizare DC 40, DC 41 si DC 41 A (8,867)

6. Călăraşi- Modernizare drumuri comunale şi săteşti (4,564)

7. Frumuşica- Modernizare drumuri de interes local in comuna Frumusica (9,52)

8. Săveni- Modernizare drumuri de legatura cu localitatile componente ale orasului Saveni (12,272 km)

9. Durneşti- Modernizare reţele de drumuri în comuna Durneşti (7,75)

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.