Lucrări avansate pe Lotul 2 al Drumului Strategic – FOTO

Lucrări avansate pe Lotul 2 al Drumului Strategic – FOTO

Lucrările la Lotul 2 al Drumului Strategic, Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești, avansează într-un ritm susținut, constructorii reușind să aștearnă stratul de uzură pe aproximativ 40% din lungimea sectorului de 51 de kilometri. 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, și vicepreședintele Dorin Birta au verificat în teren stadiul lucrărilor. „Drumul Strategic este principalul obiectiv pe care l-am asumat în momentul preluării mandatului de președinte al Consiliului Județean. În urmă cu doi ani și jumătate, când nici măcar licitația nu era finalizată, puțini mai credeau că acest proiect va fi implementat. Astăzi, axa strategică din Botoșani este cea mai avansată lucrare de acest fel din regiune. Avem promisiunea constructorului că va finaliza cu turnarea stratului de uzură în câteva săptămâni, după care va trece la efectuarea marcajelor. Solicitarea noastră, a conducerii Consiliului Județean, rămâne aceeași: să efectueze lucrări de calitate în termenii contractuali”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean. 

Pe ultima sută de metri sunt și lucrările la hidraulica drumului, trotuare și asigurarea acceselor pe proprietăți. „Ritmul lucrărilor este susținut, constructorii fiind deciși să finalizeze cât mai repede și bine acest lot. Prin modernizarea Drumului Strategic rezolvăm una dintre cele mai grave probleme ale rețelei de drumuri județene, care a ajuns la un nivel bun, comparabil cu cel din județele dezvoltate. Vom continua să punem accent  pe lucrările de infrastructură rutieră, Consiliul Județean Botoșani având în implementare mai multe proiecte în acest sens”, a declarat vicepreședintele Dorin Birta. 

Drumul Strategic măsoară 106 kilometri, reprezentând peste 16% din totalul rețelei de drumuri județene din Botoșani.

Stirea anterioara

13 iunie: Ziua Informării Preventive - Detașamentele de Pompieri Botoșani și Dorohoi își deschid porțile

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.