Costică Macaleți „Tarifele de salubrizare au fost stabilite în 2009-2010. Le putem reduce prin colectare selectivă”

Costică Macaleți „Tarifele de salubrizare au fost stabilite în 2009-2010. Le putem reduce prin colectare selectivă”

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți a declarat miercuri, 5 octombrie a.c. că cea mai eficientă formă de reducere a tarifelor pentru salubritate este colectarea selectivă a deșeurilor în cantități cât mai mari, astfel încât acestea să poată fi valorificate, iar banii obținuți să fie folosiți pentru operarea depozitului ecologic de la Stăuceni.

Totodată președintele Consiliului Județean a arătat că tarifele actuale au fost stabilite în perioada 2009-2010 de către toate primăriile din județ, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru obținerea finanțării europene în vederea realizării depozitului de deșeuri de la Stăuceni.

„Trebuie să fim corecți. Primăriile știau încă din 2010 care vor fi tarifele pentru colectarea deșeurilor, iar atunci au acceptat acest lucru. Dacă nu ar fi acceptat, nu ar mai venit bani europeni, iar astăzi nu mai aveam unde să punem gunoiul. Dar nu vreau să dau vina pe greaua moștenire. Soluția de reducere a tarifelor este colectarea selectivă a gunoiului, astfel încât o parte din acesta să poată fi valorificată. Sunt agenți economici interesați să cumpere hârtie-carton, sticlă sau mase plastice în vederea reciclării”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.

Costică Macaleți a mai făcut cu această ocazie un apel ca toți factorii responsabili din județ să colaboreze pentru a-i convinge pe cetățeni să înceapă depozitarea selectivă a deșeurilor. De asemenea, președintele Consiliului Județean a arătat că este important ca și mass-media să sprijine o campanie de informare a cetățenilor în acest sens.

„Dacă ne certăm între noi nu vom rezolva nimic. Nu putem acuza la nesfârșit, dar tarifele nu se vor schimba. Eu propun să colaborăm toți și autorități locale și presă astfel încât să îi determinăm pe cetățeni să depoziteze gunoiul pe cele trei categorii: hârtie-carton, plastic, respectiv sticlă. Noi ca autorități locale, Consiliul Județean și primăriile avem datoria de a asigura containerele pentru colectarea selectivă și de a informa pe cetățeni că este în interesul lor să separe gunoiul pe cele trei categorii”, a subliniat Macaleți.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.