Concedieri la Poliţia Locală datorită recensământului populaţiei

Concedieri la Poliţia Locală datorită recensământului populaţiei

Recentul recensământ al populaţiei va produce efecte neplăcute asupra Poliţiei Locale din municipiul Botoşani. Din cauza scăderii numărului de locuitori ai municipiului, Poliţia Locală va fi nevoită să facă disponibilizări.

Potrivit legii, poliţiile locale trebuie să aibă maxim un angajat la fiecare 1.000 de locuitori. Cum populaţia Botoşaniului scade de la 115.070, cât erau în 2002, la 97.002, în 2011, numărul de angajaţi al Poliţiei Locale trebuie să scadă de la 119 cât sunt în prezent la circa 97. Asta presupune, practic, că în jur de 20- 22 de poliţisti comunitari trebuie să plece acasă.

“Ordonanţa 63/2010 arată că Poliţia Locală va fi încadrată cu un post la Poliţia Locală la mia de locuitori. În momentul de faţă, dacă cifra va fi una mică faţă de cea pe care am avut-o până acum, va trebui să disponibilizăm un număr de angajaţi“, a declarat, pentru BotosaniNews, directorul Poliţiei Locale, Ioan Onuţu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.