Casa Judeţeană de Pensii Botoşani: În atenția elevilor și studenților!

Casa Judeţeană de Pensii Botoşani: În atenția elevilor și studenților!

Casa Judeţeană de Pensii Botoşani aduce la cunoştinţa beneficiarilor de pensii de urmaş care urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii, obligativitatea prezentării la începutul anului şcolar/universitar dovada continuării studiilor, prin prezentarea unei adeverinţe de elev/student emisă de către unitatea de învăţământ. 

Prin urmare, în vederea respectării prevederilor art.114 alin. (2) din Legea 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare:
copiii urmaşi în vârstă de peste 16 ani, au obligaţia să prezinte adeverinţa din care să rezulte că în anul şcolar în curs, respectiv 2018-2019 urmează o formă de învăţământ
organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinţei este 25 septembrie 2018;
în cazul nedepunerii adeverinţei menţionate, pensia de urmaş aferentă lunii octombrie 2018 se reţine de la plată potrivit procedurii.

Întrucât anul universitar începe la data de 01.10.2018 şi, în consecinţă, studenţii urmaşi, în vârstă de până la 26 ani sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25.09.2018 a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceştia au obligaţia ca până la data menţionată să depună la casa teritorială de pensii o declaraţie pe propria răspundere în acest sens, completată şi semnată olograf. Ulterior, dar nu mai târziu de 25.10.2018, aceştia au obligaţia de a prezenta adeverinţa din care să rezulte că în anul universitar în curs, respectiv 2018-2019, urmează o formă de învăţământ organizată conform legii.

„Modelul declaraţiei, doar pentru studenţi, se găseşte la sediul Casei Judeţene de Pensii Botoşani şi/sau poate fi descărcat de pe site-ul instituţiei www.pensii-botoşani.ro. De asemenea declaraţiile pe proprie răspundere pot fi transmise şi prin e-mail, messenger sau fax” declară Directorul Executiv al Casei Judeţene de Pensii Botoşani - Anton Cristina-Elena.

Stirea anterioara

„Fram, ursul polar” deschide o nouă stagiune la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 29 aprilie - 5 mai: Peștii merg pe un drum nou cu câștiguri financiare mari. Săgetătorii trec prin furtună

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.