Caravana conducerii ADR nord-est va ajunge la Botoșani

Caravana conducerii ADR nord-est va ajunge la Botoșani

În perioada 11-28 februarie 2020, reprezentanți ai conducerii ADR Nord–Est vor fi prezenți în fiecare județ din regiune, în cadrul unor evenimente de consultare publică dedicate stabilirii viitoarelor priorități de finanțare pentru mediul privat, în perioada 2021-2027.

La Botoșani va ajunge miercuri 12 februarie 2020 între orele 13:00 – 15:00 la Consiliul Județean Botoșani.

România se află, în această perioadă, în plin proces de negociere a documentelor de programare 2021-2027, a logicii intervențiilor propuse, dar și a arhitecturii viitoarelor programe operaționale.

La nivel european, în perioada 2021 – 2027, accentul va fi pus pe domenii noi pentru România, cum ar fi descoperirea antreprenorială, specializarea inteligentă, facilitarea investițiilor în noile tehnologii, adaptarea întreprinderilor la noile cerințe privind o economie cu emisii scăzute de carbon.

Opinia dumneavoastră este foarte importantă pentru a asigura un grad de pragmatism acestui amplu proces de consultare publică. Propunerile dumneavoastră vor fi colectate, discutate și transpuse în linii de finanțare dedicate, conform cu nevoile de dezvoltare ale mediului de afaceri din Regiunea Nord-Est.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.