Aproape 40.000 de botoșăneni au primit ajutoare de la Uniunea Europeană - FOTO

Aproape 40.000 de botoșăneni au primit ajutoare de la Uniunea Europeană - FOTO

Astăzi, 1 iulie, a demarat procedura de recepție de către Instituția Prefectului și unitățile administrativ-teritoriale a produselor alimentare în vederea distribuirii lor către persoanele vulnerabile din județul Botoșani, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 din fondul de ajutor european, derulat cu sprijinul Guvernului României.

Un număr de 38.278 de botoșăneni a fost identificat ca făcând parte din această categorie și va beneficia de ajutoare constând într-un pachet cu produse alimentare în prima etapă și un pachet cu produse de igienă, în a doua etapă.

„În condiții de maximă precauție, având în vedere contextul epidemiologic, începând de astăzi s-a făcut recepția primelor ajutoare ajunse în municipiul Botoșani și în câteva comune din județul Botoșani. Instituția Prefectului are rolul de coordonator în acest proces care înseamnă un real sprijin pentru botoșănenii aflați în situație dificilă”, a declarat Dan Nechifor, prefectul județului, care s-a aflat astăzi la centrele de distribuție Botoșani și Corni în vederea recepționării pachetelor.  

Tot personalul Instituției Prefectului împreună cu persoanele nominalizate din cadrul administrației publice locale sunt angrenați în această activitate. Pachetul alimentar conține produse de bază neperisabile. 

POAD este Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate, finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2015) 7.016 din octombrie 2015, Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2017) 1.086 din 20 februarie 2017, Decizia C (2020) 347 din ianuarie 2020 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a C (2014) 9.102 de aprobare a Programului operațional de asistență alimentară și asistență materială de bază pentru sprijin din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane în România CCI 2014RO05FMOP001.

Stirea anterioara

La câte grade trebuie să setăm aerul condiționat pentru a nu ne îmbolnăvi

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.