Amendă pentru proprietarii aparatelor de aer condiţionat. Vezi de ce!

Amendă pentru proprietarii aparatelor de aer condiţionat. Vezi de ce!

Primăria municipiului Botoşani ar putea amenda proprietarii de aparate de aer condiţionat. Viceprimarul Cosmin Andrei lucrează la un proiect de hotărâre, care va fi supus dezbaterii Consiliului Local, cu privire la sancţionarea celor care folosesc aparate de aer condiţionat şi nu au amenajat scurgeri pentru apa rezultată din condens.

El consideră că prin acest act normativ deţinătorii de aparate de aer condiţionat vor fi obligaţi să canalizeze sau să colecteze apa reziduală produsă de acest aparat. Soluţia este fie conectarea scurgerii aparatului de aer condiţionat la reţeaua pluvială, fie colectarea, prin intermediul unor recipiente, a apei evacuate în urma condensului.

Cei care au aer condiţionat trebuie să îşi rezolve problemele de scurgere, în special cei care deranjează comunitatea, care distrug faţadele blocurilor, trotuarele sau deranjează cetăţenii“, a afirmat Cosmin Andrei, citat de botosaninews.

Potrivit acestuia, hotărârea va prevedea un termen de intrare în legalitate pentru toţi deţinătorii de aparate de răcire a locuinţelor, iar în cazul neconformării vor fi aplicate sancţiuni. Cei care vor urmări aplicarea actului normativ vor fi poliţiştii locali.

Viceprimarul susţine că prin acelaşi act normativ se va impune ca blocurile în construcţie, care au prevăzute din construcţie instalaţii de aer condiţionat, să fie prevăzute cu canale de scurgere.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.