142 de miliarde de lei vechi alocate de Guvern pentru județul Botoşani

142 de miliarde de lei vechi alocate de Guvern pentru județul Botoşani

Pentru refacerea infrastructurii afectate de ploile şi viiturile produse în această vară, Guvernul României a alocat judeţului Botoşani o sumă totală de peste 14,2 milioane de lei (RON). Cea mai mare parte a fondurilor, în cuantum de peste 7,4 milioane, sunt destinate Consiliului Judeţean, acesta având de refăcut 67,6 km de drumuri judeţene, 3 poduri şi 28 de podeţe.

Oraşele Bucecea, Darabani, Flămânzi şi Săveni vor beneficia de alocări cuprinse între 2 şi 6 miliarde de lei vechi, hotărârea de Guvern publicată în Monitorul oficial din 23 septembrie defalcând şi fondurile alocate comunelor afectate din Botoşani. Este vorba despre 22 de unităţi teritoriale cu acest rang, sumele aferente variind în funcţie de kilometrii de drum stricat de ape şi de numărul de obiective ce trebuie refăcute. În ordine alfabetică acestea sunt Albeşti, Avrămeni, Băluşeni, Blândeşti, Coşula, Coţuşca, Curteşti, Dângeni, Durneşti, Frumuşica, Gorbăneşti, Hăneşti, Ibăneşti, Mihai Eminescu, Mileanca, Păltiniş, Stăuceni, Ştiubieni, Tudora, Vârfu Câmpului, Viişoara şi Vlăsineşti. 237 de kilometri de drumuri comunale şi săteşti sunt trecute în hotărârea de guvern pentru a fi reparate de către primăriile comunelor, un număr de 15 podeţe, dar şi podul de la Stânceşti.

„Fondurile au fost alocate în urma centralizării daunelor provocat de ape, pe baza acesteia Instituţia Prefectului solicitând susţinerea Guvernului. Banii trebuie folosiţi cât mai repede, lucrările trebuind făcute până la venirea sezonului rece. Îi rog aşadar pe primari şi pe consilierii judeţeni să demareze procedurile legale pentru a putea folosi integral banii alocaţi din Fondul de rezervă al Guvernului.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.