Senatul a adoptat proiectul de lege care prevede că persoanele care au domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă în raza unităţii administrativ-teritoriale vor avea dreptul l…
Senatul a adoptat un proiect de lege care corectează modul de calcul al vechimii în muncă pentru personalul medical ce efectuează gărzi de cel puțin 24 de ore, eliminâ…
Senatul a aprobat un proiect de lege care schimbă modul de acordare a alocației de hrană pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, aceștia urmând să primească mese cal…
Anghinarea este o plantă din care se consumă solzii inflorescenței și receptaculii florali. Aroma ceaiului de anghinare este natural dulce și liniștitoare. Ceaiul se obține prin i…
Începând din această dimineață, timp de trei zile, jandarmii botoșăneni „donează viață" la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani, din dorința de a fi alăt…
În ziua de sâmbătă, 21 martie, în jurul orei 17.00, un grup gălagios de persoane a atras atenția unui echipaj de jandarmerie pe strada Adrian Adamiu din municipi…
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care au acționat în vederea menținerii unui climat de s…
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit în bagajele unor bărbați cu cetățenie română și Republica Moldova, ascu…
22 de poete și poeți prezenți la eveniment, 1 poetă omagiată, 2 poeți comemorați, 1 expoziție stradală, 11 instituții implicate în buna desfășurare a evenimentelor, 10 activ…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați de 39 și 40 …
La data de 22 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român și ai Poliției Locale au organizat o acțiu…
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat activități preventive în cadrul campaniei „Un block salvea…
Ultimul spectacol din Programul „Povestiri din copilărie” este „Dănilă Prepeleac”, dramatizare şi adaptare scenică Valentin Dobrescu, după Ion Creangă. Regia artistică şi ilustraţia muz…
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit în seara zilei de duminică, 22 martie 2026, pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată izbucnit pe un câmp dintre localități…
Un incendiu s-a produs, ieri, într-o gospodărie din localitatea Storești, comuna Frumușica. O anexă a fost cuprinsă de flăcări, cauza probabilă fiind un scurtcircuit. Alarma a fost dată de vecini.
La …
Este o perioadă în care intuiția, curajul și strategia pot face diferența, iar fiecare zodie are șansa de a face pași concreți spre stabilitate și succes.
Horoscop Berbec
Pentru nativii Berbec, săptă…
Evenimentul „Ziua Familiei”, desfășurat sâmbătă, 21 martie 2026, pe stadionul Rapid Ungureni, a reunit sute de copii și părinți din comună, într-o atmosferă de bucurie, unitate și impli…
Când te gândești la o alimentație echilibrată și plină de nutrienți, este imposibil să nu iei în calcul leguminoasele. Dintre toate, fasolea ocupă un loc de cinste, fiind considerată de mulți…
La data de 21 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla și jandarmi au organizat o acțiune…
Clubul de dezbateri Ghilotina, format din elevi ai Colegiului Național “A.T. Laurian” a organizat, la finalul sezonului rece, competiția regională de dezbateri “Ghilolimpiada de Iarnă”.…
La data de 21 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată pentru com…
În ultimele ore, casele a două familii din localitățile Orășeni Deal și Păltiniș au fost în pericol din cauza unor incendii generate de coșurile de fum necurățate de funingine sau neizolate termic …
La data de 21 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, în localitatea Săveni, un autoturism, condus de către un bărbat, de 45 de ani, din comuna Drăgușeni.
…
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele trei săptămâni, în intervalul 23 martie-13 aprilie 2026. Potrivit specialiştilor, temperaturile vor fi ușor ma…
Trotinetele electrice vor avea plăcuțe de înmatriculare, începând din data de 16 mai 2026. Oamenii nu vor putea circula fără plăcuță de înmatriculare. Iată în ce stat european se …
Friptură la grătar ori la cuptor, cotlete de porc, pulpe de pui sau preparate din vită, mezeluri şi afumături, frumos aşezate pe un platou. Sunt doar câteva variante care se regăsesc pe mesele româ…