Transfer foarte important realizat de echipa de handbal CSM Botoșani

Transfer foarte important realizat de echipa de handbal CSM Botoșani

Oficialii CSM Botoșani au reușit să realizeze un transfer foarte important în lupta pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Portarul Daniel Bobeică (26 de ani) a semnat de curând un contract valabil pe 3 sezoane.

Daniel Bobeică a început să practice handbalul la LPS Botoșani, după care a jucat la CSS Bacău, CSM Bacău, Știința Municipal  Dedeman Bacău , CSU Suceava și HC Buzău.

„Am venit la Botoșani pentru un nou început, după o accidentare foarte grea. Îmi doresc foarte mult să joc la echipa locală. Lotul este foarte omogen. De la începutul sezonului băieții au arătat că sunt foarte uniți. Îmi doresc să joc, să-mi revin, mi-a plăcut proiectul de la Botoșani și vreau să ajut echipa să-și atingă obiectivele”, a spus Daniel Bobeică.

„Așa cum am promis, dorim să facem performanță iar Daniel este primul dintre transferurile pe care ni le-am propus pentru a crește nivelul de performanță al echipei. Faptul că este botoșănean, a contat foarte mult în alegerea noastră. Ne dorim în continuare să promovăm în Liga Zimbrilor și pentru asta vrem să le mulțumim domnului Gheorghe Ciubotaru de la Electroalfa. Suntem siguri că atât Primăria cât și Consiliul Local, ne vor sprijini în demersul nostru”, a precizat pentru btonline, Cătălin Stoleru, președintele CSM Botoșani.

Stirea anterioara

Vești excelente pentru cadrele didactice. Au început înscrierile

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.