Sezonul 2014 al Superkombat va fi lansat cu gala Local Kombat „România vs Restul Lumii” de la Ploieşti

Sezonul 2014 al Superkombat va fi lansat cu gala Local Kombat „România vs Restul Lumii” de la Ploieşti

Primul eveniment din sezonul 2014 al circuitului mondial Superkombat va avea loc la Ploieşti, pe 29 martie, în Sala Polivalentă, sub denumirea de Local Kombat „România vs Restul Lumii”, acolo unde, printre luptătorii care vor urca în ring se numără Bogdan Stoica, Jorge Loren şi Ionuţ Atodiresei, în timp ce prahoveanul Amansio Paraschiv va lupta pentru centura New Heroes la categoria mijlocie împotriva campionului Cedric Manhoef.

Este a doua gală pe care promotorul Eduard Irimia o pune în scenă la Ploieşti în ultimele şase luni după ce în noiembrie, în faţa a peste 3.000 de spectatori, a avut loc Final Elimination. „De data aceasta venim cu o lansare de circuit, la care au fost invitate multe VIP-uri din toate domeniile. A fost şi o alegere cu inima deoarece sunt născut la Ploieşti şi vreau să începem sezonul de la mine de acasă.  La eveniment vom pune accent pe promovarea noilor eroi din România, urmaşii lui Moroşanu şi Iftimoaie. Vor fi folosiţi cei mai buni tineri sportivi pe care îi avem în acest moment în ţară. De altfel, evenimentul va fi denumit România versus Restul Lumii şi va conta pentru etapa de New Heroes a circuitului Superkombat, învingătorii urmând să facă pasul spre Marile Premii Mondiale”, a declarat promotorul Eduard Irimia.

Promotorul a mai dezvăluit faptul că începând din acest sezon, nivelul producţiei de televiziune va fi cel puţin similar cu cel de la finala din 2013. „Cu siguranţă, se va putea face comparaţie cu orice show din lume, iar primul exemplu va fi gala de la Ploieşti. Am semnat un parteneriat cu Strategic Production şi împreună cu ei vom organiza producţia pentru cele 8 gale pe care le avem transmise la nivel global în 2014”, a mai precizat Irimia, adăugând că va folosi din nou elemente de entertainment, aşa cum s-a întâmplat la ultima gală, atunci când pe scenă au urcat o soprană din China, dar şi un artist din SUA.

Fostul component al lotului naţional de box, Amansio Paraschiv, a făcut un apel către ploieşteni pentru a-l suţine în cel mai important meci din carieră, având şansa de a deveni primul român care cucereşte un titlu New Heroes. Amansio (21 de ani, 8 victorii – o înfrângere) a devenit challenger obligatoriu după succesul de anul trecut cu tunisianul Mohamed Ben Ali şi e convins că îl poate învinge şi pe Cedric Manhoef (37 de victorii – o înfrângere), nepotul legendarului Melvin Manhoef, care va fi prezent la rândul său prezent la Ploieşti. „Am mari emoţii, voi lupta în faţa publicului prahovean, însă m-am pregătit exemplar şi sunt gata să câştig chiar şi prin KO. Manhoef e un dur, dar nu mă tem, ştiu că e şansa vieţii mele”, a spus cel poreclit Şeicul.

Biletele pentru Local Kombat New Heroes „România vs Restul Lumii” vor costa 30 de lei şi pot fi achiziţionate începând de luni de pe eventim.ro, dar şi de la casele Sălii Polivalente. Evenimentul va fi transmis în direct, în România, de Sport.ro şi în reluare pe Pro TV, în timp ce la nivel global va putea fi urmărit pe Eurosport, dar şi la alte televiziuni naţionale, urmând să acopere peste 80 de ţări de pe 5 continente.

Programul galei Local Kombat „România vs Restul Lumii” Ploieşti, 29 martie:

1.Super-fight – Categoria welter (-67 kg)

Adrian Maxim (România) vs TBA (Va fi anunţat)

2.Super-fight – Categoria uşoară (-63,5 kg)

Cristian Spetcu (România) vs Mansour Yaqubi (Afganistan)

3.Super-fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Miljan Vidovic (Serbia) vs Mirel Iacob (România)

4.Super-fight – Categoria cruiser (-91 kg)

Ibo Efe (Turcia) vs Dănuţ Hurduc (România)

5.Super-fight – Categoria cruiser (-91 kg)

Romano Romasco (Ghana) vs Cristian Ristea (România)

6.Super-fight – Categoria uşoară (-65 kg)

Stauros Exakoustidis (Grecia) vs Ionuţ Atodiresei (România)

7.Titlul SUPERKOMBAT New Heroes  – Categoria mijlocie (-71 kg)

Cedric Manhoef (Surinam) vs Amansio Paraschiv (România)

8.Super-fight – Categoria cruiser (-91 kg)

Jorge Loren (Spania) vs Bogdan Stoica (România)

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.