Reușită istorică pentru sportul botoșănean! CSM Botoșani a promovat în Liga Zimbrilor

Reușită istorică pentru sportul botoșănean! CSM Botoșani a promovat în Liga Zimbrilor

Weekend de foc încununat cu un succes răsunător și istoric pentru sportul botoșănean. Echipa locală de handbal, CS Magnum Botoșani reușește pentru prima dată în istoria handbalului local promovarea pe prima scenă valorică a acestui sport, după un turneu final perfect, desfășurat în sala Kati Szabo din Sfântu Gheorghe (11-13 septembrie), turneu final încheiat cu 3 victorii din 3 meciuri.

Prima partidă disputată de echipa condusă de pe Florin Ciubotariu a avut loc vineri, 11 septembrie împotriva celor de la CS Unirea Sânicolau Mare, meci controlat autoritar de formația locală și câștigată la o diferență liniștitoare 36-23 (20-6), MVP-ul meciului fiind extrema dreaptă Radislav Lakovic, marcator a 8 goluri din tot atatea aruncări. Printre marcatorii echipei noastre s-au mai numărat și Szasz (5) , Vamanu (5), Lazurca (3), Trif (3), Polocoșer (3), Mihăilescu (3), Stoian (2) și Dumitrescu, Adomnicăi, Negru și Farcaș cu câte o reușită.

Al doilea meci al turneului și cel care a adus matematic promovarea pe prima scenă handbalistică a țării pentru CSM a avut loc ieri, 12 septembrie împotriva CSM-ului din Alexandria, scor 30-26 (16-13), un meci mult mai echilibrat decât o arată scorul final, joc predominat de durități din partea ambelor echipe, arbitrii împărțind nu mai puțin de 14 eliminări de 2 minute și un cartonaș roșu (pentru 3 eliminări - jucătorul Costea de la CSM Alexandria).  Cei mai buni marcatori ai echipei noastre au fost Lakovic (8) Polocoșer (7) Mihăilescu (6) Lazurcă (6).

Astăzi de la ora 13.30 a avut loc ultima partidă a turneului de promovare împotriva vecinilor de la CSU din Suceava, meci a cărui importanță a fost dată doar de rivalitatea dintre cele două orașe, ambele echipe fiind deja matematic promovate în primul eșalon. Deși oarecum fără miză, meciul a fost foarte echilibrat, CS Magnum Botoșani reușind totuși să se impună dramatic, la un singur gol diferență, 28-27 (12-9), cu un Lazurcă în mare formă (10 goluri) secondat de Lakovic (5), Trif și Negru cu câte trei reușite, Szasz și Dumitrescu cu câte doua goluri marcate și Adomnicăi, Polocoșer și Farcaș cu câte un gol marcat.

Debutul echipei noastre în Liga Zimbrilor va fi însă unul dificil urmând să  întâlnească în prima etapă CSM București, marți, 15 septembrie iar a doua zi, de la ora 12:00, AHC Dobrogea Sud. Toate meciurile se vor disputa în Sala Polivalenta din Sfântu Gheorghe și sala Kati Szabo din același oraș datorită măsurilor luate de FRH în contextul pandemiei de Sars-Cov2.

Stirea anterioara

Cătălin Silegeanu: Mult succes tuturor în noul an școlar!

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.